RCM se prezinta in propriul album – The Knot


Dinu SerbanRCM Timișoara a mai realizat o premieră în peisajul sportiv românesc; și-a lansat un super album de prezentare cu care poate rivaliza în orice moment cu materialele marilor cluburi europene. ”Este cartea noastră de prezentare, certificatul de naștere”, a explicat ”vinovatul” Dan Dinu.

Campioana face încă un pas către idealul în ceea ce privește profesionalismul unui club. RCM are oficial de miercuri un catalog de prezentare fascinant. Unul realizat în condiții deosebite din puncte de vedere calitativ. Intitulat sugestiv The Knot (Nodul), catalogul îi prezintă pe 15 dintre componenții lotului campioanei și antrenorul Chester Williams plus referire la palmaresul rugbyului timișorean.

”Este un eveniment aparte și sportiv și cultural. Avem un album ce va stabili un nou standard în prezentarea unei echipe românești din orice sport”

, este părerea specialistului Mircea Șerban cu referire la munca depusă pentru partea de text de Liana Marin și Tudor Vreme, respectiv renumitului fotograf Eugen Răduț pentru ilustrații.

”Asemeni nodului gordian suntem o echipă ca un curcubeu. Avem 36 de jucători – români, georgieni, sud-africani, namibieni, neo-zeelandezi, samoani, tongalezi și fijieni – ca niște sfori puse împreună și împletite de Chester Williams. Este cartea noastră de vizită acest catalog, certificatul de naștere al nostru”

, a declarat cel care a avut inițiativa în acest demers.

Albumul a fost tipărit momentan într-o serie limitată de câteva sute de exemplare în circuit închis, iar în viitor va fi disponibil și pentru achiziționare la stadionul Gheorghe Rășcanu.

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *