Handbaliștii încheie Liga pe 6!


Liga Națională de handbal masculin îi găsește pe studenții timișoreni în regres față de ediția precedentă. Politehnica nu a reușit decât o clasare pe locul 6, cu trei trepte sub performanța din urmă cu un an. Alb-violeții au pierdut miercuri seara șansa de a termina pe locul 5.

SCM Politehnica Timișoara a pierdut cu scorul general 0-2 disputa pentru poziția a 5-a în fața Odorheiului. După 24-26 în primul joc, violeții au pierdut la mustață și duelul de pe teren propriu, 28-29, și finala a luat sfârșit. Harghitenii rămân astfel ocupanta locului 5, la fel ca în stagiunea precedentă, în timp ce Poli pierde trei locuri față de anul trecut.

Aruncarea golgheterului oaspeților, Vitaly Komogorov a stabilit câștigătoarea meciului de miercuri seara, de la Timișoara. În fața unei asistențe extrem de reduse, rusul a marcat când mai erau 8 secunde și a stabilit scorul final: 29-28 (15-16).

Politehnica: Fenici 7 goluri, Vaidasigan 5 goluri, Lasica 4 goluri, Marjanovic 4 goluri, Vuk Milosevic 3 goluri, Ștefan 2 goluri, Lazarov 2 goluri, Păiuș 1 gol.

Odorhei: Komogorov 7 goluri, Markez 6 goluri, Onyejekwe 5 goluri, Ghiță 4 goluri, Peric 2 goluri, Mihalcea 2 goluri, Ojleszki 1 gol, Kuzmanoski 1 gol, Csog 1 gol.

Pero Milosevic, antrenor Politehnica: ”Am fi meritat să ocupăm un loc mai sus dar au fost câteva momente în acest sezon în care nu am avut noroc. Mă gândesc la decisivul cu Turda și alte meciuri. Eu zic că ne-a lipsit foarte puțin să fim în semifinale. Le mulțumesc băieților pentru efortul din acest sezon și trebuie să continuăm munca la anul

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *