Semifinala adevărului!


Semifinala din Gheneca dintre Steaua şi Saracens ţine capul de afiş în penultimul act al Superligii Naţionale. Un meci de totul sau nimic pentru ambele grupări în acest final de sezon.

Timişoara şi Steaua au condus Superliga Naţională de rugby de-a lungul sezonului însă s-au văzut detronate chiar în ultima rundă de Baia Mare. Acum foștii lideri ai clasamentului vor sta față în față într-o semifinală cât o finală. Doar una poate merge mai departe, în ultimul act, unde foarte probabil o vor aștepta ”zimbrii”. Învinsa va juca în finala mică, prea puțin pentru ambițiile oricăreia.

Înfrângerile cu Steaua, Baia Mare dar mai ales cu CSM București au costat-o destul de scump pe gruparea din Ronaț, care se vede acum nevoită să joace în deplasare meciul decisiv pentru intrarea în finală. ”Nu suntem obișnuiți să jucăm în semifinale în deplasare, dar suntem pregătiți să dăm totul pentru calificarea în finală”, au recunoscut rugbiștii timișoreni.

Venirea sud-africanul Chester Williams a adus schimbarea de atitudine în vestiarul lui Saracens și acest lucru ar trebui să se vadă în jocul sarazinilor. ”Fizic și strategic suntem foarte bine pregătiți, rămânem să arătăm că suntem bine pregătiți și mental pentru un astfel de joc”, a subliniat Williams înaintea acestui joc.

Absențe importante sunt și de această dată în tabăra campioanei: accidentații Shennan, Tangimana, Umaga, Rose, Militaru și Lazăr pentru Timișoara; Steaua l-a pierdut pe mijlocașul la grămadă Florin Surugiu pentru o perioadă de 5 meciuri din cauza unei suspendări.

Partida din Ghencea va fi condusă de o brigadă din Irlanda. Meciul a fost mutat la ora 16 și nu este televizat de niciun canal de televiziune.

Tot sâmbătă are loc la Baia Mare și cea de-a două semifinală, CSM Știința Baia Mare – CSM București, de la ora 14. Federația a anunțat că finala din acest an se va disputa pe Arcul de Triumf din capitală în 28 mai.

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *