Debut victorios pentru timișorenii din liga a II-a


Liga a II-a a început cu dreptul pentru reprezentantele Timișoarei. ASU Poli și Ripensia și-au câștigat punctele din prima etapă însă scenariul a diferit pentru cele două formații.

La primul joc pe scena secundă a țării, Ripensia s-a impus categoric în fața Forestei Suceava și sunt liderul competiției. Ripi a marcat nu mai puțin de șaisprezece goluri în poarta sucevenilor, veniți la Timișoara cu o formație de juniori. Media de vârsta a oaspeților nu a depășit 16 ani, iar avantăul formației din Ciarda nu a putut fi oprit de aceștia.

Ripensia a deschis scorul încă din minutul 1 după un penalty transformat de Zaluschi, iar ce a urmat a fost un festival de goluri împărțite în mod egal pe durata celor două reprize. 8 – 0 la pauză și alte opt reușite în partea secundă , iar Mediop și-a depus deja candidatura de golgheter al ligii secunde, cu șapte reușite în prima etapă.

Celalaltă reprezentantă a Timișoarei, ASU Poli, s-a impus cu multă muncă pe terenul Brăilei. Deși au beneficiat de avantajul superiorității numerice mai bine de o repriză, timișorenii au trasnpirat serios pentru un 3 – 2 care a arătat totuși o față nouă a băieților în ghete.

Din minutul 15 gazdele au rămas în inferioritate după eliminarea lui Paul Ion survenită în urma unui atac dur în fața lui Ignea, jucătorul Timișoarei fiind nevoit a fi transportat la spital. Alb – violeții au profitat repede de omul în plus și au deschis scorul după numai un minut prin Bădăuță. Mai mult trupa lui Andone a dusc scorul la 3 – 0 și părea că soarta meciului a fost decisă. Însă un gol al brăilenilor înainte de pauză i-a readus în cărți iar minutul 66 aducea și golul secund al gazdelor.

ASU Poli a reușit să conserve însă avantajul pe tabelă și a obținut debutul victorios pentru un campionat promițător.

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *