Remiză albă cu o campioană ștearsă


Foto: Leczki Jozsef / acspoli.ro

ACS Poli nu a reușit să profite de forma slabă a campioanei și a obținut doar o remiză pe teren propriu. Scorul alb poate fi privit ca nedrept de către alb – violeți, care s-au întrecut în ratări. De partea cealaltă, echipa lui Hagi a arătat că este doar o umbră a echipe ce câștiga liga I, constănțenii nereușind să-și creeze situații notabile la poarta lui Curileac decât în partea secundă.

Partida a început cu un gol anulat al Viitorului,  Ţucudean punctând din poziţie evidentă de offside. Cele două echipe au urcat greu în atac, abia după sfertul de tatonare începând ca Timișoara să fie mai activă în ofensivă. În minutul 18 alb – violeții  ar fi putut deschide scorul datorită unei respingeri defectuoase a lui Boli, dar mingea nu a prins cadrul porții. Cu puține faze cursive, Timișoara încearcă să înscrie din fază fixă, dar torpila lui Ţigănaşu este reținută de Râmniceanu. Câteva minute mai târziu Soljic şi-a încercat şi el şansa din afara careului, dar mingea trimisă de  mijlocaşul bănățenilor a trecut pe lângă stâlpul porții.

Partea secundă a început cu schimbări în ambele tabere, iar Viitorul a trecut pe lângă gol prin Țucudean. Atacantul a fost servit excelent de Ganea, dar a trimis cu capul pe lângă poartă din 6 metri.  La faza imediat următoare Dumitrescu a încercat să-l surprindă pe Curileac cu un lob de la jumătatea terenului, dar mingea a trecut peste transversală.

Ultimul sfert de oră a aparținut trupei lui Ionuț Popa. În minutul 77 Drăghici este găsit excelent de Crețu, dar atacantul Timișoarei trimite departe de poartă din poziție bună. Cinci minute mai târziu Ciucur ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde pe partea dreaptă, dar finalizarea a lăsat de dorit. ACS Poli putea da lovitura cu câteva minute înainte de final. Drăghici interceptează o pasă greșită a lui Constantin și pleacă într-o cursă în viteză până la poarta lui Rîmniceanu, dar nu reușește să mai imprime forță în șutul prins cu ușurintă de goalkeeperul oaspeților.

ACS Poli – Viitorul 0 – 0, iar Timișoara acumulează șapte puncte care o mențin la jumătatea clasamentului în timp ce  Viitorul a ajuns la cinci meciuri consecutive gol marcat în campionat. Etapa următoare, alb – violeții se vor deplasa la Mediaş, o altă echipe cu start ezitant de sezon.

ACS Poli: Curileac, Crețu, Melinte, Cînu, Țigănașu (min 51 Bocșan), Vașvari, Soljic, Munteanu (min 71 Ciucur), Croitoru, Mailat, Miguel (min 65 Drăghici)

FC Viitorul: Râmniceanu, Boli, Țîru, Constantin, Ganea, Mladen, Lopez, Dumitrescu (min 80 Herea), Chițu, Țucudean (min 70 Coman), Eric (min 54 Vână)

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *