SCM-ul are avantaj în Cupă!


Baschetbalistele Timișoarei au avut un start lansat în noua stagiune. Nou-promovata a câștigat prima partidă oficial, 69-64 în compania lui ICIM Arad în prima confruntare din turul I al Cupei României.

Meciul Timișoara – Arad a deschis sezonul intern în baschetul feminin cu primul duel din Cupa României. Iar bănățencele au avantaj de cinci puncte după prima bătălie pe care și-au adjudecat-o cu 69-64 (20-15, 18-17, 17-21, 14-11). Calificarea se va decide în returul programat sâmbătă, în polivalentă de pe Mureș.

Victoria gazdelor poate fi considerată o surpriză pentru că Aradul părea favorită pe hârtie, însă nu și pentru cei care au văzut jocul din sala C. Jude. Echipa păstorită de Mihai Coldea a fost echipa superioară, a condus aproape în permanență pe tabela de scor și a fost mai organizată în special la capitolul recuperări cu Dora Ardelean în frunte. Pivotul SCM-ului a semnat 11 recuperări, fiind lidera jocului la acest capitol.

La capitolul puncte, Conwright – 18 puncte, Lloyd – 14 puncte și Kiirienko – 13 puncte pentru gazde, respectiv Montgomery – 20 puncte și Tavic – 14 puncte pentru vizitatoare.

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *