Biea își apără centura WBA la Buzău


Emoții uriașe pentru pugilistul Flavius Biea care își va pune la bătaie centura WBA Continental. Maltezul Steve Martin este adversarul timișoreanului în cadrul unei gale programate în 3 noiembrie, la Buzău.

Ajuns pe locul 152 în clasamentul mondial, Flavius Biea își pune în joc pentru prima oară centura cucerită în vară – titlul WBA Continental la semimijlocie. Cu un parcurs perfect – 12 victorii din 12 lupte – boxerul de 28 de ani va încrucișa mănușile cu un pugilist din Malta, Steve Martin, într-o gală ce va avea loc la Buzău, în 3 noiembrie.

În vârstă de 30 de ani, Martin are ceva experiență în plus față de Biea acumulata in cele 20 de meciuri (15 victorii dintre care 12 prin KO, 4 înfrângeri și o remiză) care l-au adus pe locul 184 în ierarhia mondială a categoriei.

Evenimentul se anunță a fi unul deosebit pentru că pune la bătaie trei centuri internaţionale – premieră pentru boxul profesionist din țară. În total vor fi șase meciuri în gala ce poartă semnătura celor de la King Promotion. Cap de afiș va fi lupta lui Viorel Simion pentru centura WBA Intercontinental la pană, în timp ce Flavius Biea își apără centura WBA Continental la semimijlocie, iar Bogdan Dinu va avea ocazia să câştige centura WBA Oceania Interim la categoria grea.

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *