Repetiție pentru Europa cu 8 eseuri


Cu ceva emoții în prima repriză, campionii au trecut la scor de la Politehnica Iași în runda ce a tras cortina peste turul Superligii, 54-20. Saracens a marcat opt încercări la ultima repetiție înaintea confruntărilor europene.

Ultima partidă a turului a adus și cea mai categorică victorie timișoreană din Superligă. Echipa condusă de Matt Williams a marcat opt încercări în disputa cu lanterna clasamentului, Politehnica Iași. Un rezultat care ne scutește de alte comentarii, conturat însă abia în partea secundă pentru că oaspeții s-au ținut bine în primele 40 de minute de joc.

Un meci care nu trebuia să le pună probleme bănățenilor a avut o desfășurare strânsă în prima repriză. Eseurile lui Hunt și Manumua au fost echilibrate de răspunsul oaspeților prin Curcan după o greșeală în defensivă. Samoa a semnat o transformare, iar Plai a reușit o transformare și penalitate pentru un surprinzător de strâns 12-10.

Desprinderea s-a produs după pauză când terenul de țintă al ieșenilor a fost atins de șase ori. Helu a reușit două eseuri, Seniloli, Rus, Umaga și Simionescu câte unul, în timp ce Samoa a pus pe tabelă 6 transformări și Conache una. Oaspeții au mai redus din handicap printr-un eseu semnat de Moa, respectiv o transformare și o penalitate de la Plai.

Timișoara Saracens: Badiu, Sabău, Pungea – Popârlan, Drenceanu – Doyle, Rus, Morrison – Seniloli, Hunt – Simionescu, Umaga, Manumua, Helu – Samoa. Rezerve: Doge, Rădoi, Mariș, Mureșan, Iftimiciuc, Conache, Popa, Sefanaia.

Cu 18 puncte din 6 jocuri ale turului, Saracens este totuși la o singură lungime de poziția secundă a clasamentului – poziție ce asigură avantajul terenului propriu în semifinale. În retur însă Timișoara joacă în deplasare ambele derbyuri, cele cu Steaua și Baia Mare programat în primăvara anului viitor.

Odată încheiate jocurile de campionat ale acestui an, bănățenii se vor concentra pe partidele din Continental Shield, competiția preliminară pentru Challenge Cup. Turneul începe în 15 octombrie cu un prim duel interesant la Timișoara în compania italienilor de la Petrarca Rugby.

Foto: SCM Timișoara Saracens

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *