Steop, după înfrângerea în fața liderului: “Ne-am străduit să jucăm la un nivel ridicat”


Ripensia Timișoara nu a reușit să se mențină în coasta plutonului fruntaș. Bănățenii au fost învinși de liderul AFC Hermannstadt,  și s-au distanțat la 11 puncte de prima poziție.

Finalul jocului i-a găsit pe galben – roșii resemnați în urma înfrângerii, dar având cuvinte de laudă la adresa adversarului. “Vă pot spune cu sufletul împăcat că am întâlnit una din cele mai bune echipe din acest an. Sunt convins că vor promova fără probleme.” a declarat antrenorul Remus Steop după 0 – 2 în fața Sibiului.

Lipsa de experiență a jucătorilor s-a simțit în acest duel important, dar tehnicianul lui Ripi s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi. Steop anunță că echipa sa va lupta pentru orice punct și și-a felicitat jucătorii careau confirmat în acest start de sezon.“Sunt mulțumit și de formația mea. Noi am venit de postura de nou promovată, fără experiență la acest nivel dar cu jucători care își doresc și care au și confirmat. Chiar dacă am pierdut noi ne-am străduit să jucăm la un nivel ridicat  și sperăm să o facem în continuare. Trebuie să aducem victorii și ne vom strădui la orice joc să demonstrăm că facem față în liga a II-a, și să obținem cât mai multe puncte.” a declarat antrenorul Ripensiei.

Etapa următoare bănățenii vor avea un duel mai accesibil, la Timișoara urmând a veni CS Balotești.

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *