Doar egal cu Botoșani. ”Puteam spera la play-off, dar acum ne-am îndepărtat”


Foto : Cristi Preda

ACS Poli nu a reușit să obțină victoria mult dorită în fața Botoșaniului. Deși au condus la pauză, bănățenii au făcut din nou pasul înapoi și s-au văzut egalați în după o execuție perfectă a lui Roman

Cu gândul la șansele de accedere în play-off, poliștii au arătat că pot fi o echipă cu pretenții însă greșelile i-au costat din nou puncte spre nemulțumirea lui Ionuț Popa. Antrenorul bănățenilor crede că această situație repetitivă are cauze și în mentalitatea jucătorilor, și s-a arătat dezamăgit de pasul făcut înapoi ce i-a costat puncte pe timișoreni. ”Sunt foarte nemultumit. Noi în ultimele patru jocuri oficiale ar fi trebuit să câștigăm. Din păcate am reușit doar în două. Mă deranjează că de fiecare dată când conducem facem și pasul în spate, cred că se întâmplă ceva în subconștientul jucătorilor.”  a declarat Ionuț Popa după 1 – 1 pe teren propriu cu FC Botoșani.

Duelul cu moldovenii a însemnat și un test pshihologic pentru ACS Poli. Cu speranțe la play-off, bănățenii ar fi avut nevoie de o confirmare solidă că se pot încrede în forța echipei, dar nu au reușit să ducă până la final cârma meciului. ”Am întâlnit asăzi o echipă care va juca cu siguranță în play-off. Puteam să câștigăm și să sperăm la play-off, dar acum ne-am îndepărtat. Va trebui să luptăm totuși în continuare. În fotbal uneori vrei și nu reușești.” a adăugat tehnicianul lui ACS Poli.

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *