Victorie importantă în Georgia


Campioana din Ronaț a pornit cu dreptul în anul 2018, cu o victorie extrem de importantă obținută în Georgia în prima manșă a penultimului act din Challenge Cup. Un eseu și două execuții cu piciorul au adus succesul pentru timișoreni 11-6.

RC Batumi și SCM Timișoara Saracens s-au duelat din nou în Continental Shield după ce încheiaseră anul 2017 cu un meci direct. De data aceasta campioana României a tranșat soarta partidei cu 11-6 și a devenit favorită la calificarea în finala preliminariilor.

Fără aproape niciunul dintre jucătorii anunțați ca refăcuți, trupa condusă de Sosene Anesi a interpretat partitura câștigătoare pe un gazon mocirlos de pe Batumi Arena. O apărare foarte bine organizată și disciplinată a fost cheia succesului pentru bănățeni.

Tevita Manumua a avut șansa de deschide scorul cu o penalitate din 22-ul advers, șansă irosită însă. A fost 0-3 în minutul 35 când mijlocașul la deschidere Jody Rose a trimis un dropgol exact. Gazdele rataseră și ele o penalitate dar au egalat chiar înaintea pauzei prin execuția lui Kobakhidze: 3-3.

Partea secundă le-a aparținut oaspeților, care au controlat ostilitățile. Au beneficiat de o eliminare temporară a lui Putkaradze și au profitat de acest avantaj reușind ceea ce avea să fie singurul eseu al partidei prin Andrei Rădoi. Manumua a ratat transformare: 8-3. Batumi a redus din handicap printr-o lovitură de pedeapsă a aceluiași Kobakhidze, în minutul 58.

Pe un gazon imposibil controlarea balonului a devenit tot mai dificilă și niciuna dintre echipe nu a mai reușit să contruiască în ultimele 20 de minute. Apărarea lui Saracens a rezistat cu stoicism la încercările gruzinilor și a profitat de fiecare eroare a gazdelor. La una dintre acestea au beneficiat de o penalitate în 22-ul advers iar Gabi Conache nu a ratat șansa ivită și a stabilit scorul final: 6-11.

Saracens: Badiu, Rădoi, Pungea – Popârlan, Drenceanu – Morrison, Rus, Stewart – Seniloli, Rose – Shennan, Umaga, Manumua, Lemnaru – Popa. Au mai jucat: Simionescu, Luiters, Conache, Mariș, Sabău, Doge, Ianuș, Doyle.

Manșa retur se va disputa sâmbăta viitoare, pe Cluj Arena și Timișoara are prima șansă la calificare.

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *