Cu Satu Mare în play-off


Liga Națională de baschet feminin intră în faza eliminatorie din play-off. SCM Timișoara va înfrunta CSM Satu Mare într-o partidă în 3 acte.

Baschetbalistele timișorence au încheiat sezonul regular al campionatului pe poziția a 7-a și va avea parte de un adversar redutabil în primul tur al play-offului. Ultimul turneu disputat în week-end la Oradea, a stabilit ierarhia finală pe pozițiile 6-9 acolo unde erau implicate ICIM Arad, SCM Timișoara, CSU Alba Iulia și BC Sirius Târgu Mureș.

Arădencele au adunat trei victorii în turneu și și-au conservat locul 6, în timp ce timișorencele s-au clasat pe poziția următoare. Alba Iulia și Târgu Mureș au completat în această ordine clasarea în grupa 6-9.

Campionatul va intra în faza play-ofului unde echipele sunt împerecheate pe sistemul 1-8, 2-7, 3-6, 4-5, ceea ce înseamnă că fetele conduse de Mihai Coldea vor înfrunta echipa de pe locul secund, CSM Satu Mare, într-o confruntare în 3 acte. Primul și al treilea joc au loc la în nord-vestul țării, iar meciul doi se va disputa la Timișoara. Seria începe vineri, la Satu Mare.

Celelalte meciuri din sferturi sunt Sepsi Sfântu Gheorghe – Alba Iulia, U Cluj – CSBT Alexandria și Olimpia Brașov – ICIM Arad.

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *