Abandon BC Timba!


BC Timba și-a anunțat retragerea din activitatea la nivel de seniori. Cel puțin pentru stagiunea viitoare, ”urșii” vor continua doar cu juniorii.

Timișoara rămâne cu o singură echipă în baschetul masculin, și aceea cu destule probleme legate de viitor. BC Timba nu s-a înscris în sezonul 2018-2019 de baschet masculin din cauza problemelor financiare. Galben-negrii urmau să evolueze în grupa a II-a a noului format al Super Ligii grație clasării pe locul 12 în ultimul campionat.

Comunicatul BC Timba:

”Pasiunea pentru baschet ne-a unit şi a făcut din noi o mare familie numită Timba. Mai bine de 10 ani, am trecut prin multe încercări, am avut parte de suişuiri şi coborâşuri, de bucurii şi tristeţi, de succese şi eşecuri. Am reuşit, cumva, să trecem peste toate şi să mergem înainte cu convingerea că suntem pe un drum corect, uniţi de acelaşi gând: baschetul. Astăzi, din păcate, trebuie să spunem stop. Dar nu definitiv, ci doar pentru o perioadă, pentru că Timba nu va fi prezentă în Super Liga de baschet masculin în ediţia 2018-2019.

Motivul pentru care s-a luat această decizie este unul singur: situaţia financiară. Regretele noastre sunt mari, dezamăgirea pe care o provocăm celor care au fost alături de noi – la fel de mare, dar nu avem altă soluţie. Timba, însă, nu moare. Timba merge mai departe cu grupele de copii şi juniori, pe aceleaşi principii pe care ne-am bazat mereu, fără compromisuri care să ne transforme în ceva ce nu dorim să fim. În lunile următoare, ne vom regrupa şi ne vom întoarce mai puternici! Vă mulţumim tuturor celor care ne-aţi fost alături şi ne-aţi susţinut în toţi aceşti ani. Fără voi, drumul nostru nu ar fi fost la fel de frumos”.

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *