Despărțire pe banca lui Ripi


Ripensia Timișoara s-a despărțit de antrenorul Ciprian Urican după startul ezitant de campionat în Liga a 2-a. Interimarul va fi asigurat de același Radu Suciu.

Ultimele rezultate al băieților din Ciarda Roșie nu puteau rămâne fără urmări la nivelul lotului și a băncii tehnice. Iar confirmarea a venit miercuri la prânz, când Ripensia a anunțat despărțirea de antrenorul Ciprian Urican printr-un comunicat oficial. Tehnicianul în vârstă de 51 a ocupat poziția de principal în primele 5 etape ale sezonului plus ultimele 10 runde ale ediției precedente.

Ripensia Timişoara şi antrenorul Ciprian Urican au ajuns de comun acord la o înţelegere privind încetarea colaborării. Îi mulţumim pentru toată munca depusă la clubul nostru şi îi dorim mult succes în tot ceea ce va întreprinde de acum înainte! În continuare, de pregătirea formaţiei noastre se va ocupa directorul sportiv, Radu Suciu”, se anunță în comunicatul Ripensiei.

Roș-galbenii au 4 puncte în clasament, cele obținute în primele două runde. Au urmat apoi trei etape în care Ripi a pierdut pe linie, cu UTA, ACS Poli și Clinceni.

Primul meci fără Urican pe bancă va fi cel de sâmbătă, în deplasare cu Sportul Snagov.

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *