Turneu puternic la Cupa Timișoara


Vicecampioana Europei și campioana Ungariei vor evolua la ediția din acest an a turneului amical Cupa Timișoara la volei feminin. Turneul are loc în perioada 28-30 septembrie.

UVT Agroland Timișoara găzduiește turneul amical internațional Cupa Timișoara 2018, în perioada 28-30 septembrie, la sala Constantin Jude. În capitala Banatului sosesc Volei Alba Blaj – vicecampioana Europei, Linamar Békéscsaba – campioana Ungariei și CSM Lugoj – proaspăt medaliata cu argint la Cupa Balcanică 2018.

Până la startul noului sezon, UVT Agroland evoluează în fața publicului timișorean cu ocazia turneului amical Cupa Timișoara 2018. Trei dintre jucătoarele transferate în vară, Barbora Koseková, Roxana Iancu și Katarina Jovanović, vor juca în premieră în fața fanilor de pe Bega. Este ca până la ora turneului să fie confirmată și ultima achiziție a toamnei: o jucătoare pe postul de universal.

Accesul spectatorilor în sală este gratuit la Cupa Timișoara 2018. Programul competiției va fi stabilit în cel mai scurt timp posibil.

 

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *