Urican după Ripensia – Clinceni 0 – 3: ”Un joc pe care aș vrea să-l uităm”


Ripensia a suferit al treilea esec consecutiv in actuala stagiune a ligii secunde. Galben rosii nu au reusit sa smulga puncte pe teren propriu in fața formației Academica Clinceni, care s-a impus pe stadionul Dan Păltinișanu la scor de neprezentare.

Înfrângerea l-a dezamăgit pe tehnicianul Ciprian Urican, care a recunoscut pentru prima data in acest campionat superioritatea adversarului. Antrenorul a caracterizat jocul echipei sale ca fiind catastrofal, presărat cu greșeli individuale. ”In primul rând trebuie să spun că e prima echipă care ne-a bătut, fiind mult mai bună decât noi. Nu mă așteptam la acest joc, rezultat. E prima care vine după un joc catastrofal al echipei noastre. Am făcut greșeli la faza de posesiei, le-am făcut cadou primul gol.” a declarat antrenorul Ripensiei.

Dacă în prima parte diferența din teren nu a fost atât de evidentă, în mitanul secund jocul bănățenilor a lăsat de dorit, iar inspirația a lipsit în momentele care ar fi putut să-i readucă pe timișoreni în joc. ”Repriza a doua le-a aparținut. Nu am avut circulație bună, deplasare in teren. Nu am știut să fructificăm situațiile care putea deveni periculoase. Un joc pe care aș vrea să-l uităm”, a adaugat Urican.

În urma înfrângerii Ripensia rămâne în zona roșie a clasamentului, având doar patru puncte acumulate.

Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *