Articol scris in:

Rezervele – peste titulari, în AC Recaş – Poli 0-5 0

Poli s-a impus categoric la Recaş, în ciuda terenul greu şi îndârjirii de care au dat dovadă gazdele. La capătul a două reprize inegale (60, respectiv 45 de minute), alb-violeţii au câştigat cu un categoric 5-0, însă diferenţa s-a făcut după pauză, când echipa din orăşelul vinului a căzut fizic.

Vali Velcea a continuat să expermineteze 4-3-3-ul impus de Marian Iancu, într-o formulă de bază în care şi-a făcut însă loc doar un junior – Belu. În rest, o formulă standard, din care a lipsit oarecum surprinzător, Gorobsov, locul italianului fiind luat de Zaluschi. Închizătorul timişorenilor n-a avut însă probleme decât în debutul meciului. Odată echipa aşezată în teren, mijlocaşul s-a achitat bine de sarcini şi a acoperit bine zona centrală a terenului.

Interesant a fost modul în care timişorenii au încercat să valorifice noul sistem de joc. Sanu era fundaşul care urca în permanenţă, pentru a suplini omul în mijloc de la centrul terenului., în timp ce trioul din atac – Goga, Axente, Cârstea – a fost într-o rotaţie continuă, cei trei schimbându-şi poziția din teren, în funcţie de faza de joc. De fapt a fost o colaborare permanentă între cei doi mijlocaşi laterali – Chiş şi Poparadu - şi extremele Politehnicii – cele două linii s-au acoperit reciproc atât în atac, cât şi pe faza defensivă.

Repriza a doua a început cum nu se poate mai prost pentru gazde, iar pe măsura trecerii timpului, alb-violeţii – mai tineri şi mai proaspeţi, au reuşit să aerisească tot mai mult jocul. Dobricean şi Popovici au fost remarcaţii părţii secunde. Primul – pentru clarviziunea de care a dat docadă în joc, iar al doilea- pentru incursiunile cu care a hărţuit în permanenţă apărarea recăşenilor.

“Cel mai important lucru e că am avut o idee de joc, chiar dacă starea terenului nu ne-a lăsat să etalăm un fotbal de foarte mare calitate. Mă bucur că încetul cu încetul receptivitatea pe care au avut-o jucătorii de la începutul pregătirii se vede și se concretizează în teren. Suferim la anumite trasee, dar țin să reamintesc că jucătorii fuseseră obișnuiți cu un anumit sistem, cu o anumită așezare și muncim din greu la acest aspect. Dubluri pe posturi avem, dar rămâne la latitudinea jucătorului cât de inteligent e, cum se exprimă în teren”, a concluzionat Vali Velcea.

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate