Articol scris in:

Chester Williams: „Mai avem de lucru la tehnică, îndemânare şi mentalitate” 1

Chester Williams a tras concluziile perioadei de pregătire a lui RCM Timişoara. în săptămâna ce ar fi trebuit să premeargă debutul de campionat, tehnicianul sud-african spune că echipa n-ar fi avut nevoie de încă o amânare ca să fie pregătită de debut şi că regretă lipsa adversarilor din amicale.

Reporter: FR Rugby a amânat începerea campionatului cu două săptămâni. Cât de tare afectează asta pregătirea echipei?

Chester Williams: Nu are importanţă că s-a amânat. Până la urmă va cântări la fel pentru toate echipele, pentru că toate trebuie să îşi extindă perioada de pregătire pentru încă două săptămâni. Poate că în unele cazuri e binevenită această amânare pentru că sunt două săptămâni în plus de pregătire. Noi am fi fost pregătiţi să debutăm sâmbăta asta, dar s-a amânat, aşa că va mai trebui să aşteptăm încă două săptămâni.

Rep: pe de altă parte, pentru RCM va fi o şansă în plus să mai lege măcar un amical până pe 7 aprilie…

C.W.: Meciurile amicale sunt importante, dar din păcate nu avem cu cine, aşa că va trebui să facem ceva ca să compensăm asta. Trebuie să legăm jocuri, într-un fel sau altul…

Rep: Aţi reuşit să legaţi un joc, la Cluj. Ce concluzii aţi legat după meciul din Ardeal?

C.W.: A fost un meci plăcut la Cluj. Era important să vedem cum s-au adaptat unii sportivi la jocul pe care vrem să-l imprimăm echipei. Trebuie să spun că am am făcut multe lucruri pozitive, dar mai sunt şi chestiuni la care mai avem de lucrat.

Rep: Timişoara a câştigat lejer, 87-0. Cât de relevant a fost meciul, ţinând cont de această diferenţă de valoare?

C.W.: Intenţia noastră a fost să jucăm un meci cap coadă în formula actuală, pentru ca băieţii să se simtă ca într-o echipă atunci când intră în teren. Important e să intre în formă pentru meciuri şi să întărim structura echipei.

Rep: V-au mulţumit jucătorii?

C.W.: Sunt mulţumit de jucătorii pe care îi am la dispoziţie. Sper că vom îmbunătăţi nivelul la care am ajuns până acum. Avem mulţi rugbyşti buni. Vom mai lucra la tehnică şi îndemânare, dar şi la mentalitate. Trebuie să ştie cum să se pregătească de meciuri, ca să fie siguri că sunt 100% apţi la ora jocului

Rep: E lotul complet în momentul de faţă sau mai aveţi nevoie de întăriri?

C.W.: Cred că toate echipele şi-ar dori să aibă mai mulţi jucători. Noi nu ne putem plânge de numărul lor, dar avem 4-5 accidentaţi. Când vor reveni în teren, ar trebui să fim asiguraţi pentru restul sezonului.

urmareste comentariile prin RSS

Este un comentariu la acest articol

  1. Luca Marius says:

    Asta cu mentalitatea e o problma in general la sportivul roman, sper ca Chester sa reuseasca si asta.. Multa bafta!

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate