CH Poli s-a despărţit de cel mai bun marcator din turul campionatului. Alb-violeţii au încetat de comun acord înţelegerea pe care o aveau cu Zarko Petkovic. Sârbul era coordonatorul de joc al echipei şi venise la Timişoara din posturia de golgeter al ţării sale. Petkovic a reuşit 53 de goluri în turul de campionat, însă a mai marcat numai de 13 ori în partidele consumate în a doua parte a campionatului.
Evoluţia sa a fost însă în nota echipei, care a câştigat un singur meci oficial în 2014, cel în faţa codaşei CSU Suceava.
Despărțirea sa de Poli a fost oarecum anunțată de declarația antrenorului Constantin Ștefan la finalul partidei cu Știința Bacău. ”Nu știu ce se întâmplă cu Petkovic. Astăzi nu a arătat nimic în primele 20 de minute, în atac a avut trei aruncări, în apărare nu a reușit nimic. Este într-o evidentă lipsă de formă în ultimele meciuri și vom avea o discuție serioasă cu el”, spunea antrenorul lui Poli în urmă cu două zile.
Alb-violeţii ocupă antepenultima poziţie în clasament şi mai au numai şanse teoretice de a prinde una dintre poziţiile 7-9, care asigură un joc în plus pe teren propriu în play-out. Până la următoarea etapă de campionat, timişorenii trebuie să se concentreze asupra Cupei României. Turneul final are loc săptămâna aceasta, la Ploieşti, iar Poli întâlneşte pe teren propriu Dinamo, miercuri, de la ora 16:00.