Articol scris in:

Alta Politehnica! 0

Victoria cu Steaua Bucureşti a adus o cu totul altă stare de spirit la Politehnica după primul succes obţinut în campionat. Handbaliştii bănăţeni şi-au propus să câştige cel puţin 4 meciuri din ultimele 7 etape pentru a avea un final de sezon lipsit de grijile retrogradării.

La primul joc în faţa propriilor suporteri cu sârbul Nedeljko Vuckovic, Poli a arătat o altă faţă şi a câştiga de o manieră clară, 28-20, rezultat ce le-a readus încredere studenţilor. Chiar dacă e în continuare penultima în Liga Naţională, trupa alb-violetă aşteaptă un final liniştit de campionat.

Sperăm să fie un nou început pentru noi. Echipa a căpătat încredere după acest succes, băieţii au trecut peste perioada tensionată. Mai avem 7 bătălii până la final şi trebuie să adunăm maxim de puncte. Cred că cel puţin 4 victorii se pot obţine pentru a avea un final liniştit. Mă gândesc la meciurile cu Oradea, Târgu Jiu, Cluj şi Baia Mare“, a explicat preşedintele Viorel Şerban.

Oficialul studenţilor a analizat jocul echipei sale în ultima partidă. „Am făcut un meci bun, am avut atitudinea corectă, am câştigat fără emoţii şi am arătat că locul nostru nu e pe locul 13. Rămâne însă curată nebunie aruncările de la 7 metri! Le facem portarul mare adversarilor la fiecare meci. Mă bucur că la ultimul joc Spahic a arătat că sunt soluţii“, a spus Şerban cu referire la numărul mare de lovituri de 7 metri ratate de bănăţeni în ultimele meciuri.

Poli joacă miercuri la Oradea, pe terenul lanternei roşii, în cea mai accesibilă deplasare din acest sezon. Nu va fi însă deloc un meci uşor pentru elevii lui Vuckovic pentru că bihorenii tocmai au obţinut prima victorie a campionatului, 31-30 la Baia Mare

Partida CSM Oradea - Politehnica Timişoara se joacă miercuri, de la ora 16.

Citeste si:

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate