Articol scris in:

Calificarea se joaca la Cluj

Semifinala Timişoara – Cluj se reia sâmbătă, în Ardeal, de la scorul de 2-0. Baschetbaliştii timişoreni sunt decişi să tranşeze duelul chiar pe terenul campioanei şi să obţină biletele pentru marea finală încă din primul joc.

BC Timişoara conduce cu 2-0 pe U Mobitelco Cluj în semifinala Diviziei A de baschet masculin înainte ca seria să se mute în sala Horea Demian pentru meciurile 3 şi 4 de sâmbătă, respectiv duminică. Alb-violeţii sunt decişi să încheie partida încă din primul meci mizând şi pe faptul că ardelenii vor juca cu o presiune imensă pe umeri mai ales în primul joc.

Iar cel care o spune o ştie cel mai bine după 4 ani petrecuţi în tricoul lui U. Branko Cuic, unul dintre artizanii titlului câştigat de Cluj în 2011, revine în sala din inima Ardealului cu gânduri „războinice”. „Am petrecut 4 ani acolo, am câştigat şi titlul. Dar acum joc pentru Timişoara şi vreau să ajung în finală. Nu e loc pentru sentimente pentru că data trecută când am mers acolo şi am avut emoţii am jucat prost. Va fi o sală plină, dar fiecare dintre noi a jucat măcar o dată într-o astfel de atmosferă. În plus presiunea va fi pe ei pentru că sunt conduşi cu 0-2 şi sunt totuşi campionii României. Dacă vom fi focusaţi şi concentraţi cred că putem încheia socotelile din primul meci. Primul este şi cel mai important, nu vrem să aşteptăm meciul patru sau cinci”, spune Cuic.

Părerea sârbului este împărtăşită şi de antrenorul Predrag Badnjarevic: „Am spus şi după meci că calificarea nu este decisă. Ne aşteaptă meciuri grele, nu este loc de relaxare. Suntem foarte obosiţi, dar nu ne vom da bătuţi. Probabil ei îi pregătesc o atenţie specială lui Sarovic, care a jucat foarte bine în primele două meciuri. De fapt ăsta e nivelul său adevărat însă din cauza accidentării nu a putut să o facă”.

Meciul trei dintre U Cluj – BCT se joacă sâmbătă, ora 20, în sala Horea Damian şi este transmisă în direct de DigiSport. La meci şi-au anunţat prezenţa şi aproximativ 50 de fani timişoreni. Partida cu numărul 4, dacă va mai fi cazul, se va desfăşura duminică, cu începere de la ora 18 sau 20.

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate