Articol scris in:

Timba incepe cursa catre Divizia A

Emoţiile pentru divizionara secundă BC Timba Timişoara încep odată cu turneul semifinal. De vineri şi până duminică, „urşii” joacă, la Bucureşti, pentru unul din cele două locuri ce asigură accesul la turneul de promovare. Obiectivul este clar, victorie în toate cele trei meciuri.

Timba aşteaptă cu încredere turneul semifinal de la Bucureşti în urma căruia speră să obţină biletele pentru turneul final. Deşi aruncată într-o grupă tare la Bucureşti, formaţia timişoreană promite un parcurs fără greşeală care să zădărnicească eventualele jocuri de culise din birourile federaţiei.

„Noi sperăm să batem toate echipele și să intrăm în turneul final. E o grupă un pic mai grea, dar nu ceva deosebit. Ușor nu va fi, în mod sigur. Noi trebuie să tratăm fiecare meci cu cea mai mare seriozitate și să câștigăm fiecare meci și atunci nu o să avem nici o problemă. Avem în grupă două echipe bine cotate: Constanța și Rapidul”, a anunţat cel mai experimentat jucător al lui Timba, Petru Czmor.

Programul galben-negrilor din sala Rapid este următorul: vineri, ora 16 – Timba-Phoenix Arad; sâmbătă, ora 16 – Timba-Farul Constanţa, duminică, ora 12 – Timba-Rapid Bucureşti.

Timba a încercat să aducă turneul semifinal la Timişoara, aşa cum a procedat şi în stagiunea precedentă, însă s-a lovit de opoziţia federaţiei. „Ne așteptam să avem aici turneul semifinal. E la București. Eu cred că fiind mai multe echipe care își doresc promovarea, fiecare face tot ce poate și pe teren, și în afara lui, ca să-și creeze un avantaj. Și noi suntem în această luptă și facem tot ce se poate ca să promovăm, să fim una dintre cele 2 echipe care promovează”, a explicat Czmor.

Până la turneul semifinal, elevii lui Bogdan Murărescu vor ţine pumnii concitadinilor de la BCT în primele două jocuri din marea finală a campionatului. „O să fie o finală foarte grea pentru ei, dar dacă se motivează și se concentrează, eu zic că au toate șansele să câștige și le urez tot norocul din lume să bată ân toate meciurile și să devină campioni. Cred că au cea mai bună echipă, e puternică, și au cea mai mare șansă anul acesta să câștige titlul. Sper că e pus deoparte și pentru mine un tricou de campion”, a încheiat fostul pivot al BCT-ului.

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate