Povestea lui Vali Calafeteanu: “Prind radacini la Timisoara”

Provine dintr-o familie de rugbyşti - tatăl său a fost campion al României, cu Griviţa Roşie, iar naşul său i-a fost antrenor. În paralel cu sportul cu balonul oval, a jucat şi fotbal, la Rapid şi Sportul Studenţesc. Are două tije de titan - în claviculă și antebraț, peste 50 de selecţii în echipa naţională şi cinci titluri de campion al României. Anul trecut a fost cel mai bun marcator din campionatul intern, iar acum vrea să fie campion cu RCM Universitatea. Vali Calafeteanu e unul din oamenii de la care se așteaptă lovitura decisivă în cel mai important meci de rugby disputat în ultimii 40 de ani, în Timişoara.

Reporter: Cum te-ai apucat de rugby?

Vali Calafeteanu: Aveam opt ani. Mergeam aproape zilnic la antrenamentele Griviţei Roşie, acolo unde juca tatăl meu. Era o echipă foarte puternică în anii 90, tatăl meu are în palmares un titlu de campion din acea vreme. Prin el am ajuns practic în rugby. Am stat acolo până la 12 ani, când naşul meu, Nicolae Manolache, m-a luat la Metrorex. El a avut o influenţă foarte importantă asupra mea. Pot să spun că m-a crescut ca rugbyst şi chiar ca om - a îmbinat sportul cu educaţia. Am obţinut în acei ani titlurile naţionale la toate categoriile de juniori.

Reporter: După care ai ajuns la Dinamo…

Da, aveam 19 ani când am ajuns la Dinamo. Am stat cinci ani acolo, timp în care am obţinut două titluri de campion national, unul chiar sub comanda lui Chester Williams; şi o cupă a României. A urmat transferul la Arad, unde am stat numai un an, apoi am venit la Timişoara.

A fost aproape să renunțe la rugby

Reporter: E singurul sport pe care l-ai practicat sau ai mai făcut și altceva?

Am mai jucat fotbal. E o poveste întreagă în jurul acestui sport. Am mers prin ’94-’95, la Rapid, voiam sa joc atacant. Apoi m-am mutat la Sportul şi stăteam în poartă. O perioadă le-am practicat pe amândouă, în paralel. Cred că un moment de cotitură în cariera mea a fost în perioada în care eram junior 3. Cineva m-a trimis la o selecţie, la Şcoala de fotbal a lui Nicolae Dobrin, de la Piteşti. Din 300 de copii, am fost selectat între primii 30. Apoi s-a mai făcut o triere, pentru că trebuia să rămână 10. Am dat şi gol atunci, dar nu am fost selectat. A doua zi aveam finala campionatului la juniori 3, la rugby, cu Metrorex. Am câştigat-o, am luat titlul national şi am rămas să fac rugby. Probabil că dacă eram selectat, eram nevoit să îi spun adio.

Reporter: Te-a ajutat fotbalul în cariera de rugbyst?

Având în vedere că mă folosesc mult de loviturile de picior, pot să spun că m-a ajutat, mai ales în tehnica de lovire a balonului. Deşi e total diferit de fotbal. Sunt fotbalişti care lovesc foarte bine mingea, dar în momentul în care le-am dat un balon de rugby, nu s-au descurcat.

Reporter: Cât de des exersezi loviturile de pedeapsă?

După fiecare antrenament. Rămân câte 15 minute la teren. Exersez din poziţii diferite. Contează şi meciul. Dacă ştiu că va fi strâns şi contează orice punct, ştiu că voi aborda din orice poziţie şi atunci încerc şi de la 45 de metri şi de la 35 şi din lateral… Dacă ştiu că avem un meci mai uşor şi vom încerca să marcăm cât mai multe eseuri, mă antrenez diferit. Acum, de exemplu, la meciul cu Farul, fiecare punct va cântări foarte mult şi am exersat cam toate poziţiile.

Reporter: Mai sunt şi alţi colegi care rămân să se antreneze separat după antrenamente?

Mai sunt talonerii – Căpăţână şi Turaşvili, care exersează marginile; troacarii, care îşi antrenează loviturile de picior. Zilele acestea a rămas să dea la beţe şi Conache. Dumitru s-a accidentat cu Baia Mare, a suferit o fractură la gleznă şi l-am pierdut pentru ultimele două meciuri. Aşa că pe bancă va sta Gabriel Conache.
Dar mai important decât antrenamentul cred că este felul în care suporţi presiunea. Sunt jucători care şutează foarte bine, dar în meciurile cu presiune nu reuşesc să îşi dozeze concentrarea. Duminică, de exemplu, cred că presiunea asta poate fi decisivă.

Reporter: În momentul şutului, auzi apostrofările sau huiduielile care se practică în tribunele de la noi?

Nu. Când îmi pun mingea pe pălărie nu mă uit decât în punctul unde vreau să o lovesc. Pentru câteva secunde nu văd decât asta. Pe mine oricum mă motivează reacţia tribunei. Aşa m-am obişnuit, la noi nu există chestia cu respectul, din păcate.

Reporter: Înainte de loviturile de pedeapsă ai un ritual. După ce aşezi balonul pe “pălărie”, iei un fir de iarbă şi îl arunci în aer. Te ajută ca să vezi influenţa vântului sau a ajuns şi o superstiţie?

Nu, e foarte important acest aspect, pentru că vântul poate să-ţi devieze balonul sau poate să ţi-l bage printre beţe. Iar la noi mai e o problemă pentru că nu avem repere în spatele buturilor. E zonă deschisă şi asta contează foare mult. La mine, de exemplu aici , singurele repere sunt beţele. Nu am tribună, nu am nimic în spate, după care să mă orientez, nu văd decât cerul. La buturile din partea dreaptă a tribunei, mă mai ajută reclamele din spate. Dar exersez în cealaltă parte, ca să mă obişnuiesc cu orice condiţii. E un detaliu foarte important, la fel cum e şi balonul cu care şutezi

Totul pentru titlu!


Reporter: Ești la a doua semifinal consecutivă cu Timișoara. Poți să faci o paralelă cu felul în care ați pregătit meciul de la Baia Mare, de anul trecut?

Trăiesc altfel semifinala asta, faţă de cea de atunci. Deja abia am adus vorba de meci şi mi s-a făcut pielea de găină. Şi acasă, cu Fercu şi Lemnaru, dacă ne apucăm să vorbim puţin de meci, parcă ne schimbăm cu totul. Suntem extrem de montaţi pentru acest meci.

Anul acesta a fost cel mai încărcat din cariera mea de până acum. De asta spun că sunt foarte importante aceste două săptămâni, pentru că vrem să culegem roadele muncii noastre.

Reporter: De ce a fost mai încărcat anul acesta decât ceilalţi ani?

Chiar vorbeam cu Fercu zilele trecute, anul acesta am jucat 22 de meciuri, numai în campionat. Anul trecut au fost 16, acum doi ani, nu erau atâtea echipei puternice.  Superliga a crescut foarte mult din punct de vedere valoric. Apoi, până să vină Chester, noi nu am ştiut ce înseamnă trei antrenamente pe zi. E diferit şi de perioada Dinamo, pentru că atunci a stat doar trei luni, acum a stat tot sezonul şi a putut să îşi pună toate planurile în practică. Şi echipa e diferită faţă de cea de atunci. La Dinamo erau mai mulţi jucători cu experienţă, dar aici sunt cu mai multă calitate. Şi dacă luăm anul ăsta titlul şi rămânem în aceeaşi formulă, eu cred că lucrurile astea se vor vedea şi mai bine anul viitor. Şi faţă de sezonul trecut, eu cred că am arătat altfel şi cred că după jocul prestat, am merita cel mai mult să fim campioni.

Reporter: Pentru asta trebuie să treceţi de Farul…

Am mai spuns-o, din tot campionatul mi-e frică cel mai mult de Farul. De ce? Pentru că e o echipă imprevizibilă, care poate într-o zi, să-ţi dea peste cap tot ce ai făcut într-un an. Va fi greu, pentru că e o semifinală, toată lumea îşi doreşte şi ei vor veni aici ca să câştige.

Reporter: Care e obiectivul lui Vali Calafeteanu, ca jucător, pentru următorii ani?

Îmi doresc continuitate aici şi anul acesta să luăm neapărat titlul. Continuitate însemnând încă 2-3 ani aici, ca să facem un ciclu cel puţin ca şi al celor de la Baia Mare, care a luat titlul trei ani la rând. Nu pot să spun că nu îmi doresc să joc la un nivel superior, dar nu depinde numai de mine. La noi în ţară lipsesc agenţii, în primul rând şi nu pot eu, de exemplu, să mă duc la un club din străinătate cu CV-ul meu şi să le spun: uite cine sunt eu, Calafeteanu Valentin, luaţi-mă!

Reporter: În ce campionat puternic crezi că te-ai acomoda mai bine?

În Franţa. E un campionat mai jucăuş, ca să zic aşa, sunt latini şi ei…

Reporter: Apropo de performanțe, la seniori ai două campionate şi o cupă cu Dinamo. Ţi s-a mai întâmplat să fii întâmpinat după o victorie, cum aţi fost primiţi anul trecut la Timişoara, după câştigarea Cupei României?

În provincie sunt privite altfel performanţele sportive decât în Bucureşti. Acolo, dacă ajungeai în finală şi o pierdeai era considerată un eşec. E greu să fac o comparaţie. Au fost şi acolo cinci ani în care au existat satisfacţii. Dar aici e altceva, am doi ani de când sunt aici şi simt că prind rădăcini…

5 răspunsuri la Povestea lui Vali Calafeteanu: “Prind radacini la Timisoara”

  1. Din Giroc spune:

    Vali, un mare caracter! Mult succes in semifinala!

    PS:Foarte bun materialul

  2. tudor spune:

    Frumoasa poveste, Vali! Maine speram cat mai multe puncte de la tine si bineinteles, o victorie! HAI TIMISOARA!

  3. Adrian Pop spune:

    Frumo! Respect si mult succes in cariera! DUMINICA BATEM FARUL SI MERGEM IN FINALA!

  4. Vali Toba spune:

    De la un Vali pentru alt Vali mult succes in semifinala si apoi in finala! HAI RCM! HAI TIMISOARA! HAI ROMANIA!

  5. Vasilescu Damian spune:

    Frumos, Valentin! Unii isi uita maestrii dupa ce ajung sus. Inca o data ai dovedit ca esti un caracter adevarat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>