Misiune usoara pentru Danzio 0
BCM Danzio Timişoara înfruntă marţi codaşa clasamentului Diviziei A de baschet feminin într-o partidă ce poate fi considerată ultima repetiţie înaintea asaltului final la play-off. Violetele lui Kolarevic primesc vizita trupei din Sf. Gheorghe, singurul team fără nicio victorie în 22 de etape.
Baschetbalistele Timişoarei au şansa unui antrenament cu public înainte de a intra într-o serie decisivă cu 8 etape ce vor decide tabloul complet din play-off. Marţi, de la ora 13, fetele lui Kolarevic primesc acasă vizita „cenuşăresei” primei ligi, BC Sepsi Sf. Gheorghe. Ardelencele vin în Banat din postura de codaşe ale clasamentului şi cu un parcurs demoralizator, 17 înfrângeri din 17 meciuri!
În condiţiile în care diferenţa de valoare dintre cele două echipe este uriaşă, Sepsi va fi victima perfectă pentru violete cu atât mai mult cu cât pentru Danzio este ultimul meci fără emoţii din finalul sezonului regulat. Timişoara ocupă momentan locul 8 în clasament, ultimul ce duce în play-off, şi are de apărat avansul de un punct în plus în faţa urmăritoarei CSM Sportul Studenţesc.
urmareste comentariile prin RSS
Nu este nici un comentariu la acest articol