Categoria Liga 1

Fanii au sărbătorit împreună cu jucătorii clasarea pe primul loc

Get the Flash Player to see the wordTube Media Player.

Imediat după fluierul de final al partidei din Poli și Rimnicu Valcea, jucatorii au mers in fața Peluzei Sud pentru a le muțumi fanilor de susținerea necondiționată din acest sezon.

Comisia de apel o poate readuce pe Poli in Liga I!

Fara dosar de licentiere si cu datorii de milioane de euro, Poli mai are totusi şanse să joace în Liga I. “Mai există o portiţă, 0,0001% şanse să iei licenţa! Sunt poate singurul nebun din club, care inca mai crede asta. Dar mi-e greu sa-l conving pe Marian Iancu, pentru ca este mai mult decat saturat!”, a declarat Gheorghe Chivorchian.

Consilierii locali nu mai votează astăzi asocierea cu Politehnica. Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi!

Proiectul iniţiat de Traian Stoia a fost retras de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Timisoara.  Şi asta, chiar la propunerea consilierului PSD. Decizia a fost luată înainte de începerea şedinţei, fără prea multe explicaţii. Stoia a declarat că nu e momentul pentru vot acum. Proiectul a fost amânat pentru următoarea şedinţă de plen, când, cel mai probabil, proiectul va fi modificat. 

Iancu a rezolvat problemele cu divizarea. “Asteptam cu emotie sa fim contactati de viitorii actionari”

Marian Iancu a făcut un prim pas spre obţinerea licenţei pentru Liga I. Preşedinitele Politehnicii a rezolvat problemele cu divizarea, condiţie impusă de autorităţi pentru preluarea clubului.

“Asa cum am promis, obligatiile fiscale rezultate din divizare sunt un capitol inchis pentru licentierea 2012-2013

183 de goluri – născute din tipar

Golul adună oamenii de fotbal nu numai pe terenul de joc. Exerciţiile pentru finalizare adunate de Ciprian Urican în cartea „Goool – 183 de moduri de a înscrie” au reunit antrenori şi jucători deopotrivă la lansarea primei lucrări dedicate pregătirii tehnico-tactice a unei echipe de fotbal, apărută în România după 1989.

Poli revine pe prima poziție după victoria cu Turda

Poli a învins sâmbătă cu 3-0 pe Arieşul Turda şi a urcat pe primul loc al seriei, depășind la golaveraj pe Gloria Bistrita.Alb - violeții au dominat de la un capăt la altul partida fiind mai mereu prezenți  în jumătatea de teren a oaspeţilor. Cu toate acestea, bănățenii au

Goga, la Dinamo?

Deşi antrenorul Vali Velcea a anunţat, la sfârşitul partidei cu FC Bihor, că Dorin Goga va rămâne cel puţin până la iarnă în alb-violet, sunt şanse tot mai mari ca “Poetul” să se despartă de Poli.

Gabi Torje este la un pas de Udinese, ştire confirmată chiar de Cristi Borcea. Dacă transferul se va realiza, situaţie în care conturile lui Dinamo se vor umple într-o primă fază cu patru milioane de euro, conducătorii roş-albilor sunt hotărâţi să negocieze din nou pentru Goga.

Ionuţ Matei, la Voinţa Sibiu

Exodul fotbaliştilor alb-violeţi continuă. Şefii lui Poli nu renunţă doar la jucătorii consacraţi din lot, alegând să se despartă şi de o parte a celor cu care se părea că se va începe reconstrucţia în eşalonul secund.

Echipa bănăţeană l-a împrumutat pe Ionuţ Matei pentru un sezon la prim-divizionara Voinţa Sibiu.

Poli are o listă de cinci antrenori. Edi Iordănescu şi Cosmin Contra sunt favoriţi să preia gruparea alb-violetă

Clubul Poli Timişoara a oficializat astăzi despărţirea de Dusan Uhrin, iar negocierile pentru un nou tehnician sunt dificile din cauza situaţiei incerte de la echipă.

“Am decis de comun acord să reziliem contractul cu Dusan Uhrin. Îmi pare rău de această despărţire

Bourceanu s-a înţeles cu Steaua

Atât impresarul Florin Iacob, cât şi finanţatorul stelist Gigi Becali au confirmat transferul lui Alexandru Bourceanu la gruparea roş-albastră.

Marian Iancu s-a înţeles cu omologul său din Ghencea asupra sumei de transfer, mijlocaşul polist urmând să semneze mâine contractul pe trei sezoane cu noua sa echipă.

Memoriul lui Goga a fost amânat

Dorin Goga, unul dintre cei mai curtaţi polişti ai momentului, speră să semneze cu altă echipă din postura de jucător liber de contract.

Atacantul grupării bănăţene s-a adresat în acest sens Ligii Profesioniste de Fotbal, însă sunt şanse mari ca memoriul său să fie transferat la o comisie aflată în ograda FRF, întrucât alb-violeţii nu vor mai activa în elită sezonul viitor.

Memoriu respins: Poli Timişoara va evolua în eşalonul secund!

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a respins memoriile înaintate de Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor, în privinţa licenţei, grupările urmând să evolueze din sezonul viitor în Liga II, a anunţat, astăzi, site-ul oficial al forului de la Lausanne.

“Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat decizia

Marian Iancu, persona non-grata în fotbalul românesc

Membrii Comitetului Executiv al FRF au decis, astăzi, cu zece voturi pentru şi două împotrivă, solicitarea lui Mircea Sandu de a-l propune pe finanţatorul Marian Iancu persona non grata în fotbalul românesc, informează site-ul oficial al FRF.

TAS dă verdictul până în 22 iulie

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat, astăzi, pe site-ul oficial, că va audia părţile în 13 şi 14 iulie şi va da o decizie până la 22 iulie în cazul apelurilor formulate de cluburile Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor la decizia FRF de a nu le acorda licenţa.

Frica de necunoscut

Poli riscă să rămână o echipă fără fotbalişti! Ritmul plecărilor jucătorilor de primă mână de la echipa-fanion a Banatului îi sperie pe fidelii suporterii viola.

În timp ce Marian Iancu îşi pregăteşte retragerea de la vicecampioana Ligii I, actualii componenţi ai de-acum secund-divizionarei din capitala Banatului îşi sună impresarii pentru a urgenta găsirea unui nou angajament.

EXCLUSIV / Iosif Rotariu, ofertat de FC Bihor

Tehnicianul polist Iosif Rotariu ar putea părăsi în această vară echipa-fanion a Banatului.

“Secundul” lui Dusan Uhrin are o ofertă de la FC Bihor, însă cum nici soarta nou-promovatei în elită nu este clară, şansele ca mutarea să se realizeze sunt destul de reduse.

Alexa: “Sper ca Poli să câştige la TAS”

Fostul căpitan polist Dan Alexa a declarat astăzi că îşi doreşte ca gruparea bănăţeană să câştige litigiul în privinţa licenţierii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne şi să joace în continuare în Liga I.

“Pe mine de Timişoara nu o să auziţi să vorbesc urât vreodată

Conturi blocate şi sechestru pe jucători

Poli Timişoara mai primeşte o lovitură după retrogradarea din Liga I.

Bănăţenii s-au trezit cu sechestru pe jucători şi conturile blocate de Fisc, care vrea să recupereze o datorie pe care timişorenii o au la bugetul statului.

Magera şi Cisovsky au plecat de la Poli

Pedro Taborda, Ianis Zicu, Dan Alexa şi Ovidiu Burcă şi-au încheiat deja socotelile cu Poli Timişoara. Astăzi le-a venit rândul lui Marian Cisovsky şi Lukas Magera să părăsească gruparea bănăţeană.

Fundaşul slovac a ajuns la un acord

Poli, exclusă oficial din Liga Campionilor!

UEFA a confirmat, astăzi, că Politehnica Timişoara nu va evolua în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor.

Forul european i-a trecut în locul timişorenilor pe vasluieni, ca urmare a retrogradării grupării de pe Bega din Liga I, după ce n-a primit licenţa.

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate