Leii din Banat, în aşteptarea primei victorii în afara Timişoarei


BC Timişoara caută prima victorie în afara Sălii Constantin Jude în actualul sezon al Ligii Naţionale de baschet, pe terenul ultimei clasate din campionat. Leii din Banat deschid etapa a zecea în faţa Universităţii Cluj, singura echipă care nu a învins pe nimeni în actualul sezon.

“Este un meci de campionat, important, ca toate meciurile de până acum. Chiar dacă echipa din Cluj nu a obținut deocamdată nicio victorie, adversarele nu au avut misiune ușoară. Universitatea are în componență destui jucători valoroși încât să pună probleme oricui, în cazul în care nu există o abordare adecvată” - Dragan Petricevic – antrenor BC Timişoara

Alb-violeţii au în premieră şansa să lege două victorii consecutive, după ce, etapa precedentă au trecut de concitadina adversarei de vineri, U BT. În jocul de sub Feleac ar putea debuta pentru BCT şi fundaşul Radenko Pilcevic, care a făcut deplasarea împreună cu lotul timişorenilor. În schimb, Tica şi Maingat vor fi menajaţi, iar celuilalt nou-venit, Alin Zaharie, nu i-a sosit cartea verde.

“În ceea ce ne privește, pauza de aproape două săptămâni, fără meciuri, cu siguranță ne-a scos din ritmul competițional, însă am avut timpul să rezolvăm alte probleme și să ne încărcăm bateriile pentru finalul turului” - Dragan Petricevic – antrenor BC Timişoara

Universitatea Cluj – BC Timişoara se joacă joi, de la ora 17:00, la Sala Horia Demian.


Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>