Articol scris in:

Pregatiti pentru marea finala

Baschetul timișorean se află la patru victorii de primul titlu de campioană din istorie. BCT are cea mai bună ocazie de a deveni campioana României în finala cu CSU Ploiești care începe miercuri. ”Ne dorim să fim campioni și vom lupta din toate puterile, sprijiniți și de o sală plină”, este mesajul transmis de Leii din Banat cu două zile înainte de primul joc al finalei.

Bătălia pentru titlul de campioană a Diviziei A este deschisă de dubla de miercuri și joi, de la ora 20, din sala Constantin Jude. Cele mai bune formații ale campionatului, BC Timișoara și CSU Ploiești își dispută, în 7 acte, primul loc al baschetului românesc.

Ploieștiul are de partea ei experiența unor astfel de meciuri cu miză și palmaresul, unul de excepție cu 9 finale consecutive și aproape tot atâtea titluri. Timișoara are însă mai multe meciuri pe teren propriu, acolo unde e foarte greu de învins, dar și avantajul meciurilor directe din acest sezon.

Primul meci al finalei este unul extrem de important, iar timișorenii sunt deciși să îl câștige. ”Va fi presiune pe noi pentru că jucăm acasă, dar sper că vom juca destul de bine ca să câștigăm. Fiecare meci pe care îl vom juca trebuie să îl jucăm la fel, la victorie. Victoriile din sezonul regulat nu prea mai contează, doar ne arată că îi putem învinge. Cred că va trebui să jucăm mai bine decât am făcut-o cu Clujul pentru a învinge Ploieștiul. Ei sunt mai buni decât Cluj, într-o formă mai bună.

Defensiva e cheia meciului!

Ei au experiență mai mare în astfel de meciuri și jucători ce au jucat mai multe finale decât noi. Cheia jocului cred că va fi jocul nostru defensiv. Dacă îi lăsăm să joace și să marcheze mai mult de 75 de puncte va fi greu să câștigăm. Dacă însă ne facem jocul nostru obișnuit în apărare atunci putem câștiga”, crede antrenorul BCT-ului, Predrag Badnjarevic.

Duelul din finală este asemănat de baschetbaliștii bănățeni cu cel din recenta finală a Euroligii dintre Olympiacos Pireu și ȚSKA Moscova, câștigat de greci din postura de outsideri. ”Ei sunt favoriți dar noi putem câștiga dacă ne facem treaba. Toată lumea ne privește ca pe Olympiacos și pe ei ca ȚSKA. Vor juca foarte fizic, ne pregătim pentru asta. Am spus că Cepulis și Hargrove sunt criminali dacă îi lași liberi. Sper că publicul va fi alături de noi și ne va ajuta să învingem. Sunt convins că vor rămâne iarăși foarte mulți fani pe dianafară, din păcate. Arbitrii trebuie să își facă treaba și sper să nici nu ne dăm seama că există la meciul ăsta”, au completat Zlatko Jovanovic și Dragoș Andrei.

urmareste comentariile prin RSS

Este un comentariu la acest articol

  1. Dorin says:

    va vrem lei! cele mai importante meci!
    LUPTATI PENTRU TIMISOARA!

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate