Gand rau pandurilor! 1
Politehnica Timişoara a legat două victorii consecutive în Liga Naţională de handbal masculin şi a luat o importantă gură de oxigen în bătălia pentru evitarea retrogradării. Alb-violeţii joacă miercuri şi sâmbătă alte două meciuri importante care pot să îi scoată din subsolul clasamentului.
După 28-20 cu Steaua şi 27-26 la Oradea, alb-violeţii au făcut un pas mare pentru salvarea de la retrogradare. Trendul ascendent trebuie păstrat şi în următoarea partidă pentru ca studenţii să nu revină în pe poziţiile fierbinţi şi să avanseze de pe locul 11.
Miercuri, de la ora 16.30, în sala Constatin Jude soseşte una dintre premiantele sezonul precedent, Energia Lignitul Pandurii Tg. Jiu. Gorjenii şi-au pierdut din strălucire în ultima parte a acestui sezon - perioadă în care au renunţat la unii jucători de naţională şi la antrenorul Vasile Stângă - însă rămân una dintre echipele bune ale campionatului, lucru dovedit de locul 5 ocupat în prezent.
Partida cu Energia este trecută de oficialii lui Poli la capitolul „meciuri ce trebuiesc câştigate“. Lucru perfect realizabil, mai ales dacă ţinem cont de creşterea în joc a bănăţenilor odată cu revenirea pe banca tehnică a lui Nedeljko Vuckovic.
La 3 zile după partida cu gorjenii, Poli merge la Braşov pentru duelul cu Dinamo, un veritabil derbi pentru intrarea în Top 10. Partida se desfăşoară sâmbătă, de la ora 13.15, şi este transmisă în direct pe DigiSport.
sa vina si a 3-a victorie!