Articol scris in:

Alb-violetii incep cu Petrolul campionatul 0

Politehnica Timişoara va avea parte de un debut de sezon accesibil în sezonul 2011-2012 al Ligi Naţionale de handbal masculin.

Faţă de alte sezoane, studenţii bănăţeni vor evolua în primele trei runde cu ambele două nou promovate, Petrolul Ploieşti si Potaissa Turda.

Federaţia Română de Handbal a stabilit programul campionatului Ligii Naţionale de handbal masculin. Sorţii i-au zâmbit Politehnicii pentru că bănăţenii vor debuta în noul sezon pe teren propriu, în compania lui Petrolul Ploieşti, echipă ce a promovat în această vară. Meciul se va desfăşura în 10 septembrie în sala Constantin Jude.

Etapa a doua înseamnă primul test adevărat pentru trupa lui Nedeljko Vuckovic, un joc pe terenul formaţiei Energia Lignitul Târgu Jiu. O săptămână mai târziu Poli revine în faţa propriilor suporteri pentru o partidă contra celeilalte nou promovate, Potaissa Turda.

Este prima dată după mult timp când avem noroc la o tragere bună. În primele trei etape jucăm cu două nou promovate. Programul ne avantajează şi la jumătatea turului putem avea cinci victorii“, concluzionează oficialii clubului bănăţean.

Noutatea cu care vine sezonul viitor îl reprezintă faptul că numărul formaţiilor ce vor retrograda creşte la 4.

Citeste si:

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate