Badnjarevic va fi prezentat miercuri 0
Conducătorii grupării BC Timişoara au bătut palma cu sârbul Predrag Badnjarevic, noul antrenor al “leilor” bănăţeni urmând să fie prezentat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă ce va fi organizată la sediul clubului de pe strada Arieş. Tehnicianul în vârstă de 48 de ani va completa lotul cu jucători pe care îi va propune el, la “Elba” putând să sosească şi câţiva baschetbalişti americani.
Şefii echipei alb-violete nu mai ezită să aducă jucători de peste ocean, cum s-a întâmplat în mandatul lui Dragan Petricevic, antrenorul bosniac mergând aproape exclusiv pe filieră sârbă.
Badnjarevic va veni la Timişoara doar cu un preparator fizic, urmând să lucreze cu Cristi Bota, “secundul” din sezonul trecut.
Pleacă Jovicic?
Pe de altă parte, BC Timişoara s-ar putea despărţi de antrenorul Djordje Jovicic, care a asigurat interimatul la prima echipă după despărţirea de Dragan Petricevic.
Tehnicianul sârb nu duce lipse de oferte, cea mai tentantă fiind cea de la un club de seniori din Irlanda.
O şansă de care Jovicic vrea să profite, în capitala Banatului fiindu-i propusă o colaborare doar pentru sectorul juvenil.
“Leii” vor juca în Liga Balcanică
După două tentative eşuate în anii trecuţi din cauza lipsei banilor pentru achitarea unei garanţii de 10.000 de euro, BC Timişoara va evolua, în sfârşit, în Liga Balcanică.
Formaţia de pe Bega a primit un wild-card care îi asigură drept de participare, termenul de înscriere în cupele europene expirând săptămâna trecută.
urmareste comentariile prin RSS
Nu este nici un comentariu la acest articol