Uros Velickovic şi Milos Pesic au revenit sâmbătă în Sala Olimpia. S-au întors în sala care le-a fost casă vreme de câţiva ani, sala în care au râs la victorii şi au plâns la înfrângeri, sala în care au cântat pe stomacul gol, dar cu inima plină… sala în care au inventat, împreună cu galeria celebrul “TI-MI-ŞOA-RA - U-NI-CA!”.

Velickovic şi Pesic s-au întors, dar nu s-au mai îmbrăcat în violet. Primului, adversar de astă dată, i-a strigat numele, ca în vremurile bune, o mână de oameni, la sfârşitul jocului câştigat de sârb. Acea mână de oameni care a învăţat Sala Olimpia să cânte. Acea mână de oameni care e privită acum cu condamnare de mulţime, pentru că nu vrea să mai încurajeze o echipă condusă din teren de un jucător pentru care, în urmă cu un an, Timişoara nu reprezenta altceva decât ţinta unor cuvinte şi gesturi pentru care le-am acoperi ochii şi urechile copiilor noştri.

O mulţime în care Milos Pesic s-a pierdut acum, ca un spectator oarecare. O mulţime care nu a ştiut sau nu a mai vrut să recunoască un jucător care aducea Timişoarei primul trofeu major după aproape două decenii.

“Mi-e dor de publicul din Timişoara”, exclama la final Milos Pesic, cel care, cu ani în urmă, strângea din dinţi pentru Elba, pentru alb-violet, pentru Timişoara, la o zi după decesul tatălui, ca să aducă pe Bega o victorie dramatică, contra unui CSU Sibiu aparent imbatabil la acea vreme.

Pesic s-a întors la Timişoara ca acasă. Nu a venit ca spion, deşi săptămâna viitoare îi înfruntă pe lei, în semifinalele Cupei. “Îmi fac datoria unde joc, nu am venit să urmăresc adversari. Aveam treabă în Timişoara şi nu aveam cum să nu trec pe la sală. E a doua mea casă. Iar oamenii de aici îmi sunt prieteni”, a spus Milos, nerăbdător să ajungă să se întâlnească cu Uroş, Pălti şi ceilalţi membri ai familiei ELBA. O familie care, împreună cu o mână de oameni, a inventat celebrul “TI-MI-ŞOA-RA - U-NI-CA! ”

Citeste si: