Poli a urcat pe 7 0
Fără victorie în ultimele două etape, Politehnica Timişoara era practic condamnată să câştige duelul cu Dinamo Municipal Călăraşi de sâmbătă, de pe teren propriu. Lucru care s-a şi întâmplat, studenţii învingând cu 33-30 şi trecând peste adversara sa în clasament.
Poli a revenit pe locul 8 în Liga Naţională de handbal masculin după etapa cu numărul 21. Alb-violeţii au demonstart încă odată că pe teren propriu este aproape greu de învins, ultima dintre victimele sale fiind Dinamo Municipal Călăraşi. Trupa lui Vuckovic şi-a luat revanşa pentru eşecul la două goluri din meciul tur şi s-a impus cu 33-30 (17-16).
Confruntarea de pe parchetul sălii Constantin Jude a stat sub semnul echilibrului în cea mai mare parte. Oaspeţii au fost la conducere în prima parte, Poli fiind într-o continuă cursă de urmărire. Alb-violeţii au trecut la conducere abia spre finalul primei părţi. În debutul părţii secunde gazdele au forţat şi s-au desprins la 5 goluri, ecart ce s-a dovedit a fi decisiv.
Eroul negativ al partidei a fost unul dintre oficialii echipei vizitatoare. Într-un moment de „devotament” deplin, Ovidiu Semen a scos tabela electronică din priză disperat că oficialii de la masa de cronometrare nu au oprit ceasul şi timpul trecea în defavoarea echipei sale. Din cauza intervenţiei sale, jocul a fost întrerupt câteva minute.
Marcatorii lui Poli în acest joc au fost Stan – 7 goluri, Timofte – 7 goluri, Fenici – 6 goluri, Mrakic – 6 goluri, Băiceanu – 5 goluri, Continghiu – 1 gol, Lalic – 1 gol.
Graţie acestei victorii Poli a egalat-o la puncte pe trupa din Călăraşi, ambele formaţii au câte 20 de puncte. Timişorenii au urcat pe locul 7 graţie golaverajului superior şi faţă de Potaissa Turda.
Liga Naţională intră într-o vacanţă de o lună, campionatul fiind întrerupt din cauza acţiunilor echipei naţionale de la începutul lunii aprilie. Pentru Poli următorul meci oficial este cel din 22 aprilie de la Suceava.
Nedeljko Vuckovic, antrenor Poli: „Ne-am redresat în repriza a doua, am jucat mai bine. Am arătat că ne-am revenit după eşecul de la Odorhei. Avem acum destul timp să pregătim ultima parte a campionatului. Sper să câştigăm şi un meci în deplasare ca să prindem locul 6 şi să evităm Constanţa în Cupa României”.
urmareste comentariile prin RSS
Nu este nici un comentariu la acest articol