BC Timişoara merge la Rovinari fără cel mai bun marcator şi cu alţi patru jucători nerefăcuţi complet


Cel puţin o lună va sta departe de teren Anthony Lee Ingram, după rupura musculară fibrilară suferită la partida cu CSM Oradea. Autor a 121 de puncte în ediţia actuală de campionat, cel mai în formă om al leilor va absenta la cel puin cinci partide, iar prima dintre ele e sâmbătă, pe terenul Energiei Rovinari. Alţi patru bascetbalişti acuză probleme medicale înaintea meciului cu gorjenii. Radulovic a suferit o luxaţie la un deget, Jovanovic - o contuzie, la Toth a recidivat o accidentare la genunchi, iar Tremayne Johnson a revenit abia ieri la antrenmente. Toţi vor fi apţi de joc însă la ora jocului.

“Din punct de vedere al aportului ofensiv, e o absenţă notabilă cea a lui Ingram. Avem capacitatea de a suplini numărul de puncte marcate de el, dar rămâne de văzut cine o va face şi sper eu ca inclusiv Conley să se integrze mai repede în ceea ce ne dorim noi la echipă”,

a spus Tudor Costescu. Antrenorul lui BC Timişoara nu concepe alt rezultat decât victoria în partida din etapa a opta de campionat, chiar dacă de la venirea lui Florin Nini, Energia a devenit una dintre pretendentele la semifinalele campionatului. Gorjenii au patru victorii consecutive în campionat, dar o victorie a bănăţenilor ar anula ecartul dintre cele două echipe.

“E un alt meci foarte dificil, aşa cum sunt oricare 13 în acest campionat. Noi ne dorim foarte mult să recuperăm din punctele pierdute acasă, aşa că avem foarte mare nevoie să câştigăm la Tîrgu Jiu. Rovinariul vine după o perioadă foarte bună, au câşt ultimele meciuri într-o manieră convingătoare, au un plus de moral faţă de noi, au un joc destul de elaborat.

Nu au o rotaţie foarte adâncă, însă jucătorii care intră în teren sunt cu experienţă în campionatul românesc şi în alte campionate importante. Au un avantaj mare că dezvoltă un joc foarte rapid, joacă mult pe tranziţie şi pe contraatac, cred că ăsta e unul dintre aspectele cele mai importante ale  jocului lor ofensiv”,

a prefaţat Costescu partida de sâmbătă, de la ora 18:15. Meciul nu va fi televizat.


Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>