Nedeljko Vuckovic, noul antrenor al handbaliştilor timişoreni 2
Seria de rezultate nesatisfăcătoare şi poziţia din clasament a echipei de handbal Politehnica Municipal Timişoara a făcut ca, de astăzi, pregătirea să fie încredinţată unui alt colectiv tehnic.
Diriguitorii grupării bănăţene au decis de comun acord cu antrenorii EugenBota şi Otto Heel să înceteze colaborarea începută astă-vară.
Până la finele acestui sezon, de pregătirea formaţiei de pe Bega se vor ocupa tehnicianul sârb Nedeljko Vuckovic şi consilierul sportiv Uwe Bittenbinder.
Vuckovic revine la clubul timişorean după mai puţin de un an de zile, el fiind tehnicianul cu care s-a încheiat campionatul precedent.
Conducerea a mai decis blocarea parţială a drepturilor salariale ale jucătorilor până când echipa se va salva de la retrogradare. În cazul îndeplinirii acestui obiectiv drepturile salariale blocate vor fi atribuite jucătorilor, la finalul campionatului.
Consiliul de Administraţie a renunţat la retragerea echipei din campionat, hotărându-se continuarea activităţii; membrii Consiliului vor solicita, în scris, Federaţiei Române de Handbal, desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a meciurilor ce vor urma, precum şi prezenţa observatorilor federali la partidele pe care violeţii le vor disputa în următoarele două luni.
Primul antrenament condus de noul cuplu tehnic Vuckovic/Bittenbinder va fi mâine, la ora 9:30 la sala “Constantin Jude”. Echipa va pregăti meciul de sâmbătă dimineaţa, din deplasare pe terenul liderului HCM Constanţa.
mda…nu stiu daca e omul potrivit da macar poate va schimba ceva. Poate ca inj cazul bacshetbalistilor se va produce un soc care sa-i trzeasca. Ar fi rusinosa sa retrogradam!
Vucko e cel mai mare pacalici al handbalului…E cea mai ieftina solutie ce si-o poate permite conducerea acum…