Articol scris in:

Locul 11 final pentru Politehnica 0

Timişoara a încheiat cu capul sus un sezon mediocru în care în cea mai mare parte a lui s-a văzut ameninţată cu retrogradarea. Politehnica a reuşit un rezultat notabil în runda ce a tras cortina peste Liga Naţională, 25-25 la Suceava.

După ce au scăpat de presiune şi şi-au asigurat locul în ediţia viitoare de campionat, alb-violeţii au evoluat dezinvolt pe terenul uneia dintre cele mai bune formaţii din campionat, Bucovina Suceava. Un 25-25 care o păstrează pe formaţia bănăţeană pe locul 11, unul ce-i drept departe de aşteptări la începutul sezonului.

Cu antrenorul Nedeljko Vuckovic şi golgheterul Alexandru Şimicu în tribune din cauza unor suspendări dictate după evenimentele de la jocul cu Universitatea Cluj, Poli s-a descurcat bine în faţa medaliatei cu bronz a actualei ediţii de campionat. După 13-15 la pauză, studenţii au remontat diferenţa pe tabelă până în final şi puţin a lipsit să nu obţină chiar ambele puncte puse în joc.

Sucevenii conduceau cu 15-13 la pauză, însă alb-violeții au izbutit o repriză secundă foarte bună, la finele căreia puteau chiar să-și adjudece ambele puncte puse în joc. Scor final 25-25, iar Politehnica şi-a asigurat locul al 11-lea, indiferent de ultimele rezultate ale etapei.

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate