Articol scris in:

Alb - violeții vor primi bani locali doar pentru performanță 0

Deși oficialii lui Poli au cerut sprijinul autoritatilor, se pare ca de aceasta data edilii de pe Bega nu vor sa ma deschida sacul cu bani, sau cel putin nu la nivelul solicitat. Sub motivul finanțării pentru continuarea luptei la promovare, Marian Iancu spune ca Poli ar avea nevoie în acest moment de 1,5 milioane de euro.

Șantajul lui Iancu: Fără bani spunem STOP!

În cazul în care nu vor primi acești bani, oficialii clubului timișorean avertizeză că alb - violeții vor continua până când se va termina ultimul din bugetul actual, fiind posibil astfel ca Poli să renunțe în plin campionat. Bineînțeles că această idee nu ar fi agreată de niciuna din cele două părți, însă Marian Iancu speră ca prin forțarea notei să redeschidă din nou porțile visteriei locale.

Bani doar pentru performanță

Liderii administraţiei locale, dar şi cei politici, au avut câteva întâlniri până acum pe marginea acestui subiect. Deocamdată nu s-a luat nici o decizie oficială, însă din discuțiile purtate până în prezent, se pare că aceștia nu vor să acorde finanțare Politehnicii în momentul actual. Varianta agreată de edili ar fi premierea echipei pe criteriul perfomanței sportive, în cazul promovării Politehnicii în liga I.

Citeste si:

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate