Derby în handbalul bănățean: CS Caraș - HCM Poli 0
Sâmbătă, de la ora 17:00, Banatul handbalistic se împarte în două. La Reșita pe parchetul„Sălii Polivalente” din Reşiţa, CS Caraş Severin şi Politehnica Timişoara vor da piept într-un derby zonal așteptat cu mare interes. Deşi Reşiţa a cam făcut legea în ultimii ani, în acest sezon valorile par să se fi echilibrat, după ce chiar și sezonul trecut Timișoara a avut o prestație excelentă pe malurile Bârzavei.
Înaintea duelului direct cele două formaţii se află la egalitate de puncte, 4, însă alb-violeţii au urcat după victoria cu Steaua pe poziţia 8, iar cărăşenii sunt pe 10. Alb - violeții se confruntă cu probleme de efectiv prezențele lui Dragan Mrakic,interului Ioan Stan și extremei stângă Mihai Timofte fiind puse sub semnul întrebăriii. În aceste condiții Nedeljko Vuckovic ar putea grăbi debutul pivotului Silviu Băiceanu, care a semnat recent cu Poli.
Partida va avea loc de la ora 17:00 la Sala polivalenta din Reșita și va fi arbitrată de Constantin Din şi Sorin Dinu, ambii din Bucureşti.
urmareste comentariile prin RSS
Nu este nici un comentariu la acest articol