Handbalistii incep cantonamentul
Handbaliștii timișoreni au încheiat cea de-a doua săptămână de pregătire însă ce este mai greu abia acum urmează. Băieții antrenați de Nedeljko Vuckovic pleacă luni într-un cantonament centralizat în stațiunea Băile Herculane.
CSU Politehnica Timișoara își continuă pregătirea de vară, iar după două săptămâni încărcate de antrenamente fizice la Timișoara alb-violeții intră într-o etapă. O etapă caracterizată de tradiționalul stagiu centralizat de la Băile Herculane.
Bănățenii urcă la munte pentru a-și încărca bateriile înaintea unui sezon în care țintesc calificarea în cupele europene. O vor face luni, în destinația preferată – stațiunea cărășană. Miza va fi pusă în special pe pregătirea fizică, dar în ultimele zile handbaliștii vor vedea și mingea.
Deplasarea la Herculane o vor face toții jucătorii lui Vuckovic, inclusiv cei cu probleme medicale mai grave. Interii Spahic și Stan vor reintra în programul normal începând cu cantonamentul montan.
urmareste comentariile prin RSS
Nu este nici un comentariu la acest articol