Tag Dusan Uhrin

CFR e o echipă schimbată faţă de cea pe care am antrenat-o 0

Duşan Uhrin se întoarce în Cluj la aproape doi ani după ce a fost demis de la CFR. Cehul merge ca adversar în Gruia, cu gândul să se întoarcă la Timişoara cu trei puncte. Totuşi, tehnicianul pregăteşte meciul cu precauţie maximă.

“CFR e o echipă aproape total schimbată

ANALIZĂ: Poli Gaz Metan 3-1. Cum l-a învins Zicu pe Pustai 6

Duşan Uhrin a început meciul cu Gaz Metan în acelaşi sistem folosit în meciurile amicale: 4-4-2, cu Cisovsky – mijlocaş central şi Scutaru – mijlocaş dreapta, mutare forţată de suspendarea lui Helder. Cristi Pustai a răspuns cu un 4-1-4-1, transformabil în 4-2-3-1 pe faza de atac.

Lipsit de aportul lui Eric şi Munteanu, ambii – jucători de viteză, Pustai nu a mizat decât pe cartea apărării. L-a lăsat pe Bratu izolat în atac, iar pe Pârvulescu pe bancă, bazându-se până la capăt pe gabarit, în detrimentul vitezei. Şi tactica sa a şi dat roade timp de o oră. Oaspeţii au dominat tactic prima repriză.

Uhrin: Mulţumiţi de rezultat şi de repriza a doua 0

Duşan Uhrin a redebutat cu dreptul la timona Politehnicii. Poli a câştigat cu 3-1 jocul cu Gaz Metan, însă antrenorul ceh nu a fost mulţumit în totalitate de joc: „Suntem mulţumiţi de rezultat, dar nu şi de prima repriză a meciului. Adversarul a jucat foarte deştept împotriva noastră şi cred că meciul s-a decis după ce am început să jucăm şi pe partea dreaptă, pentru că în prima repriză am jucat mult pe stânga.

28 pentru titlu 1

28 de jucători vor ataca titlul, pentru Poli, în acest retur de campionat. Duşan Uhrin are un lot complet din punct de vedere numeric. Valoric însă, antrenorul ceh nu e însă la fel de mulţumit. Chiar dacă nu a spus-o public, Uhrin a avut bătăi mari de cap în perioada de pregătire, în privinţa unor posturi.

Uhrin: “Vom juca un fotbal ofensiv” 0

Marian Iancu şi Duşan Uhrin împărtăşesc aceeaşi concepţie despre stilul de joc al Politehnicii. Preşedintele Politehnicii a declarat că vrea să vadă o echipă care riscă şi în atac şi în apărare, iar tehnicianul ceh a ţinut cont de doleanţele patronului: “În mod sigur vom juca un fotbal ofensiv. Mai ales că evoluăm acasă. Dar, în acelaşi timp,

Alexa: “Mediaşul are cei mai buni jucători de contraatac din România” 0

Alb-violeţii acordă o atenţie sporită adversarei din primul meci oficial al anului. Gaz Metan nu a pierdut în ultimii ani, la Timişoara, iar bănăţenii au început să îşi ia măsuri. Nu doar Eric e vizat. Medieşenii au o întreagă echipă redutabilă, crede căpitanul Politehnicii.

“Cunosc mediaşul, e o echipă foarte bună de deplasare

Zicu: “Nimeni nu va face nouă puncte în primele trei etape!” 0

Ianis Zicu rămâne constatn în declaraţii şi obiective. În urmă cu o lună spunea că îşi propune şapte puncte în primele trei runde, care vor fi decisive în lupta pentru titlu. Cel mai bun jucător al turului pentru Poli nu crede că vreo echipă din Liga I poate câştiga tot în debutul de campionat.

„Cred că dacă vom obţine aceste şapte puncte, vom avea şanse foarte mari la titlu. Nu spun că îmi doresc nouă, dar trebuie să fim realişti

Pantilimon: “Cred că trebuia amânat returul” 1

Ploile şi ninsorile din ultimele zile au afectat serios gazoanele de pe stadioanele Ligii I. Cum vremea nu se anunţă favorabilă nici în următoarele zile, e foarte probabil ca etapa a XIX-a să se desfăşoare fie pe câmpuri arabile, fie pe veritabile pârtii. Portarul Politehnicii ar fi preferat o amânare a returului.

“Eu zic că trebuia amânat

Rafael Rocha: “Fotbalul românesc mă avantajează” 0

Rafael Rocha a tras primele concluzii de la venirea în România. Mijlocaşul s-a acomodat cu oraşul şi echipa şi se simte bine în sistemul propus de Duşan Uhrin. Mai mult, brazilianul spune că fotbalul românesc îl avantajează mai mult decât cel din ţara natală.

“Aici se joacă mult mai în forţă

Uhrin: “Ne chinuie că nu marcăm” 6

Deşi echipa sa a pierdut meciul cu Vojvodina, Dusan Uhrin spune că testul contra formaţiei din Novi Sad a fost unul util.

Totuşi, tehnicianul ceh avertizează asupra problemelor pe care alb-violeţii le au la finalizare.

Surprize de ultimă oră în lotul lui Poli? Chivorchian: “E posibil orice!” 2

Oficialii Politehnicii Timişoara i-au prezentat astăzi oficial pe jucătorii nou-veniţi, lăsând să se înţeleagă că lotul ar putea fi completat pe ultima turnantă cu alte câteva nume.

“E posibil orice, şi într-un sens, şi în altul… Vedem după meciul următor dacă pleacă sau mai vin jucători la Poli”, a precizat directorul executiv al grupării bănăţene, Gheorghe Chivorchian.

Poli - Gaz Metan - sâmbătă, ora 19:00 0

Duşan Uhrin revine în faţa publicului timişorean, într-un meci oficial, pe 27 februarie. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul transmisiunilor TV din prima etapă a anului 2011. Poli joacă cu Gaz Metan sâmbătă, de la ora 19:00, într-un meci ce va fi televizat de Digi Sport.

Lukas Magera şi-a făcut deja planurile pentru retur. Nu şi-a trasat un obiectiv din a păstra echipa neînvinsă

Luchin: „Nu văd de ce aş merge la o echipă de pe locurile 5-6 când noi suntem acum pe locul 2” 0

Srdjan Luchin a infirmat zvonurile care îl dădeau la Dinamo. Fundaşul Politehnicii a ţinut să îşi asigure fanii că vrea să ia titlul cu Poli. Din vară însă ia în calcul un transfer în străinătate. “Mă bucur să aud că sunt apreciat, că îmi este recunoscută valoarea, însă eu vreau să am continuitate la Timişoara. Nu văd de ce aş merge la o echipă de pe locurile 5-6

ANALIZĂ: Poli - ACU Arad 1-0. Plusuri şi minusuri pentru alb-violeţi 0

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de începerea campionatului, Duşan Uhrin e încă în căutarea unui mijlocaş dreapta. Asta e prima concluzie după amicalul cu ACU Arad. Cea de-a doua este că soluţia optimă nu e de găsit în actualul lot al Politehnicii. Oricâte reprofilări ar face, cehul nu poate ajunge decât la concluzia că are nevoie de un mijlocaş dreapta de meserie.

Experimentul “Rocha

Ultima variantă încercată de tehnician a fost Rafael Rocha. Uhrin a sperat că brazilianul se va descurca la fel ca pe stânga, mai ales că acesta mai evoluase pe postul respectiv în ţara natală. Numai că nu a fost deloc aşa. Rocha nu s-a simţit deloc în largul lui pe noul post

ANALIZĂ: Poli - KSK Bocs 2-0. Plusuri şi minusuri pentru alb-violeţi 5

Odată cu apropierea debutului de campionat se conturează tot mai mult un sistem 4-4-2, pe care Duşan Uhrin îl va folosi în meciurile oficiale. Dacă sistemul e ca şi bătut în cuie, rămâne de văzut cine se va impune pe fiecare post, pentru că antrenorul ceh a continuat să îi rotească pe jucători, ca să vadă dacă au calităţi şi pentru alte sarcini decât cele obişnuite.

Pentru doi fotbalişti, meciul cu echipa maghiară a însemnat debutul în tricoul Politehnicii. Ignjatijevic şi Ghionea au fost titulari, iar ultimul – chiar integralist.

Plusuri pe flancul stâng, minusuri - pe cel drept

Poli victorie cu Ghionea şi Ignjatijevic în teren 0

Poli a repetat succesul din primul amical al iernii, cu KSK Bocs. După succesul la scor de la Debrecen, alb-violeţii au trecut cu 2-0, la Timişoara, de divizionara secundă maghiară. 

Uhrin - încântat de Ignjatijevic 0

Sârbul Ignjatijevic a lăsat o impresie bună la debutul în tricoul Politehnicii. Jocul amical cu KSK Bocs a reprezentat şi prima ocazie pentru Duşan Uhrin de a-l vedea la lucru pe fundaşul stânga. Ignjatijevic a sosit vineri la Timişoara şi nu apucase să facă niciun antrenament sub comanda cehului.

“Mi-a plăcut cum s-a prezentat Ignjatijevic.

Dorit de Poli, sârbul Vukadinovic s-a înţeles cu Gaz Metan 0

Ivan Vukadinovic, fundaşul stânga dorit de Poli în această iarnă, va debuta pe stadionul Dan Păltinişanu încă din prima etapă din 2011. Sârbul de la BSK Borca va veni la Timişoara în calitate de adversar. Vukadinovic s-a înţeles cu oficialii lui Gaz Metan Mediaş

ANALIZĂ: Zrenjanin - Poli 1-0. Plusuri şi minusuri pentru alb-violeţi 1

Poli a pierdut primul amical după întoarcerea din cantonamentul de la Marbella. Înfrângerea în faţa celor de la Banat Zrenjanin poate fi pusă pe seama mai multor factori. Oboseală, jucători accidentaţi sau menajaţi, fotbalişti convocaţi la echipa naţională… Totuşi, jocul echipei a suferit în unele compartimente, iar unii dintre jucători, dimpotrivă, au lăsat o impresie pozitivă.

Duşan Uhrin a trimis în teren o echipă schimbată faţă de amicalele din Spania. Cehul s-a folosit de un sistem 4-4-2, în care şi-au făcut loc şi câteva improvizaţii.

Nevoia de un fundaş stânga

Krejic nu şi-a găsit deloc locul pe flancul stâng al apărării. Cehul a fost greoi, cu o capacitate redusă de reacţie, chiar imobil în unele faze

Uhrin: “Avem nevoie de un fundaş stânga” 0

Improvizaţia cu Jiri Krejci în banda stângă a defensivei nu a dat roade, astăzi, la Zrenjanin. Antrenorul alb-violeţilor, Dusan Uhrin, a recunoscut, după eşecul cu FK Banat, scor 1-0, că Poli caută un fundaş stânga de meserie care să acopere golul lăsat de iminenta despărţire de Laszlo Sepsi.

- Toate drepturile rezervate O pagina de sport pentru vestul tarii