Articol scris in:

RCM mai aduce un jucător de naţională! 4

Timişoara dă lovitură după lovitură pe piaţa transferurilor. Samuel Mariş este cel mai nou jucător al celor de la RCM Universitatea. Pilierul a semnat cu galben-albaştrii, în detrimentul vicecampioanei Steaua, la care a evoluat până în iarnă.

Mariş se va alătura lotului bănăţean pe 25 ianuarie, odată cu plecarea în cantonamentul de la Valea lui Liman. Pilierul se pregăteşte în acest moment alături de Stejarii Bucureşti, alături de alţi şase noi colegi de echipă. Timişoara devine astfel principalul furnizor de jucători pentru reprezentata României în Challenge Cup.

Transferurile “studenţilor” nu se opresc aici. Până la plecarea în cantonament, ei vor să mai înregimenteze alţi trei jucători. Doi dintre aceştia vin din Emisfera Sudică. O necesitate o reprezintă acoperirea postului de uvertură, acolo unde Alexandru Domocoş îi are la dispoziţie doar pe Conache şi Fântânaru, după retragerea lui Marin din activitate. Timişorenii şi l-ar fi dorit pe Ionuţ Dimofte, de la Baia Mare, însă jucătorul mai are contract până în vară cu maramureşenii.

Infuzia de internaţionali a dus şi la despărţirea de jucători mai vechi din cadrul lotului. RCM Universitatea a renunţat la serviciile lui Răileanu şi Bacalu, care au două variante, CSU Arad şi Siromex Baia Mare.

urmareste comentariile prin RSS

Sunt 4 comentarii la acest articol

  1. Doru Victor says:

    La cate achizitii s-au facut abia astept sa reinceapa meciurile sa vad cum joaca Universitatea

  2. Daniel Spiros says:

    Astept si eu, dar tare mi-e team? s? nu fie totul doar un fâs… Sunt adu?i juc?tori cu surle ?i trâmbi?e, dar când nu vor mai fi bani, ce se va întâmpla cu echipa? To?i ace?ti juc?tori sunt ni?te mercenari ?i vor pleca de unde au venit. La echip? cine va mai r?mâne dac? oamenii care au pus suflet aici ?i au jucat pe bani pu?ini au fost da?i afara?

  3. DJ BOSS says:

    Se face o adunatura de mercenari! Anul trecut tot nucleul asta a fost la Arad si ce au facut? I-a batut Timisoara de doua ori!

  4. la rugby sunt oameni seriosi nu se compara cu fotbalul. echipa de rugby trebuie sustinuta cat mai mult de consiliul local cume sustinut si fobalul.

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare