Articol scris in:

Politehnica respira! 2

Șase luni au așteptat handbaliștii timișoreni primul succes în Liga Națională, iar acesta a venit atunci când le frigea buza mai tare. Joi seara, Politehnica a încheiat o serie neagră de eșecuri tocmai în compania unei contracandidate directe în lupta la retrogradare, 28-20 cu Steaua București.

Ajunși cu cuțitul la os și cu un pas în liga secundă, studenții alb-violeți s-au dezlănțuit în compania Stelei pe care au surclasat-o cu 28-20 (16-13). O partidă în care Poli a muncit mult și a fost echipa care a dictat ritmul.

Trupa lui Vuckovic a crescut ritmul odată cu trecerea timpului. Au început bine și după 7-4 s-a văzut egalată în minutul 17, 7-7. Până la finalul primei reprize Poli s-a distanțat pe tabelă la trei goluri, 16-13. În repriza secundă Vass a închis poarta pentru minute bune, iar Șimicu, Fenici și Stan au marcat gol după gol, 21-16 în minutul 43 și 25-17 în minutul 50.

Ultimele zece minute au fost o formalitate, gazdele apărându-și avantajul de opt goluri pe tabelă pentru a-și trece în cont primele două puncte din retur, 28-20.

Poli: Șimicu (6), Fenici (5), Stan (5), Spahic (4), Mrakic (3), Cotinghiu (2), Nagy (1), M. Ignat (1), David (1). Steaua: Cian (5), Răpciugă (5), Voina (4), Vancea (3), Marceta (2), Birtalan (1).

„Am făcut primul pas către salvarea de la retrogradare, însă acest meci e deja istorie. Le-am spus la pauză că primele 10 minute sunt într-adevăr foarte importante, dar că un meci durează 60 de minute. Avem nevoie de încredere, lotul e bun și nu merită locul din clasament. Pentru noi urmează deplasarea de la Oradea și apoi un meci acasă cu Târgu Jiu și trebuie să le câștigăm pe amândouă. Cred că Baia Mare e principala noastră contracandidată la salvarea de la retrogradare”, a punctat noul principal al bănățenilor, sârbul Nedeljko Vuckovic.

Poli a acumulat opt puncte și rămâne penultima în clasament însă are o deplasare accesibilă în runda viitoare, programată miercuri la Oradea, singura formație fără nicio victorie în actuala stagiune.

Citeste si:

urmareste comentariile prin RSS

Sunt 2 comentarii la acest articol

  1. strike says:

    Bravo Poli!

  2. Panjabi says:

    primul pas a fost facut intradevar, dar mai avem de trrrsa sa ne salvam, inca mai suntem la 2 puncte cred de ultimul loc neretrogradabil si nici celelate echipe nu stau pe loc. Asa ca tre sa castigam si afara si acasa!

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate