Resemnare dupa finala pierduta
BC Timişoara a pierdut şansa de a intra în istorie şi a aduce primul titlu de campioană în sporturile de echipă după mai bine de 20 de ani. Echipa de baschet a fost învinsă cu 4-0 de CSU Ploieşti în finala campionatului şi a ratat dramatic şi al doilea trofeu al sezonului după ce ratase la mustaţă Cupa României.
Tristeţea şi resemnarea au cuprins baschetul timişorean după ce BCT a pierdut titlul de campioană a României. Alb-violeţii au ratat cea mai bună şansă de a câştiga în premieră cununa cu lauri a campionatului şi încheie cu amărăciune un sezon care se anunţa a fi unul de excepţie. Meciul care a încheiat finala şi sezonul a fost cel de joi seara, de la Brazi, pierdut de „Leii” abia după prelungiri.
„Ne aflam într-o situaţie foarte grea, cu acest 0-3 la partide, dar am încercat să învingem şi să readucem seria la Timişoara. Şi miercuri şi joi am arătat că avem puterea să depăşim Ploieştiul. În această ultimă confruntare, am făcut cel mai bun meci, însă am căzut fizic pe final, am ratat aruncări libere şi, în plus, am avut probleme şi cu arbitrajul, probleme care devin o obişnuinţă.
Meritam să câştigăm acest al patrulea meci. Putem fi trişti pentru jocurile pierdute la Timişoara, însă eu unul sunt mândru pentru ceea ce am arătat la Brazi. I-am felicitat pe băieţi, am avut multe succese în acest sezon, a fost o experienţă foarte interesantă, iar într-un viitor apropiat sper ca Timişoara să cucerească un trofeu”, a declarat antrenorul Predrag Badnjarevic după finala pierdută.
Suporterii BCT-ului s-au grăbit să îi compătimească pe baschetbalişti şi imediat după jocul 4 le-au transmis acestora mesaje de încurajări şi felicitări după un sezon mult peste aşteptări. „Un sezon frumos, o echipă şi mai frumoasă, jos pălăria pentru ceea ce s-a realizat anul acesta… anul viitor sperăm la o echipă la fel de bună”, scrie unul dintre fanii baschetbaliştilor.
urmareste comentariile prin RSS
Nu este nici un comentariu la acest articol