Articol scris in:

Program stabilit la baschet

Cele 3 prim-divizionare de baschet timişorene şi-au aflat miercuri principalele date de desfăşurare al sezonului viitor. BCM Danzio va începe prima la jumătatea lunii septembrie, Timba o săptămână mai târziu, în timp ce vicecampioana BCT are parte de un debut mai târziu – 6 octombrie.

Federaţia Română de Baschet împreună cu preşedinţii cluburilor din prima ligă au stabilit programul de desfăşurare al campionatului 2012-2013. Astfel, ediţia viitoare a Diviziei A va începe în 6 octombrie la masculin, respectiv în 22 septembrie la feminin.

Cu două săptămâni înaintea campionatului este programat turul I al Cupei României ce se va desfăşura tur-retur, cu nou-promovata BC Timba şi BCM Danzio printre participante. La fete vorbim de 12-16 septembrie ca date de desfăşurare, iar la băieţi în finalul lunii septembrie.

Conform unei hotărâri a federaţiei, BC Timişoara este însă scutită de prezenţa în turul I al Cupei. Măsura vine pentru toate echipele ce vor juca în cupele europene şi are ca scop scăderea numărului de jocuri pentru aceste formaţii. Aşadar vicecampioana României este calificată direct în turul II (28 decembrie – 5 ianuarie).

FRB va stabili programul campionatului în data de 9 iulie.

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate