Trei violete in “carti” pentru Eurobasket 2015


Prim-divizionara BCM Tymes Politehnica Timișoara are toate șansele de a fi clubul cu cele mai multe participante la Eurobasket 2015. Adina Stoiedin, Jefimija Karakašević și Jelena Maksimović se află în loturile lărgite ale României, respectiv Serbiei.

Trei dintre baschetbalistele Timișoarei vor avea o vară fierbinte la propriu. Au șanse mari de a participa la competiția majoră din baschetul feminin, Campionatul European din 11-28 iunie. Eurobasket 2015 are loc în Ungaria și România.

Căpitanul lui BCM Tymes Politehnica Timișoara a fost convocat în naționala României. Adina Stoiedin se află de câteva zile în cantonamentul tricolorelor pregătite de Florin Nini și are toate șansele să fie păstrată în lotul final pentru turneul final. Pivotul timișorean ar putea să joace pe parchetul sălii Constantin Jude în tricoul naționalei, știut fiind faptul că România își joacă partidele din faza grupei la Timișoara.

Celelalte nume ale violetelor cu șanse bune de a prinde Eurobasket sunt Jefimija Karakašević și Jelena Maksimović, ambele convocate în lotul lărgit al Serbiei. Pivoții lui Tymes trebuie să o convincă pe antrenoarea Marina Maljković că merită un loc în lotul final. Serbia își va desfășura meciurile din faza grupelor în localitatea maghiară Szombathely.


Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>