Articol scris in:

Jovanovic şi Andrei, confirmati

Zlatko Jovanovic şi-a prelungit contractul cu BC Timişoara pentru încă doi ani. Conducătorul de joc cu care Timişoara a jucat în acest sezon două finale este al doilea nume confirmat pentru sezonul viitor după cel al antrenorului Predrag badnjarevic.

Unul dintre cei mai iubiţi jucători ai Leilor din Banat, fundașul bosniac Zlatko Jovanovic, și-a prelungit cu două sezoane înțelegerea cu BCT. Baschetbalistul în vârstă de 28 de ani a avut o statistică de 16,3 puncte şi 4,9 pase decisive în primul sezon în campionatul României.

Este extrem de important să păstrăm nucleul din sezonul 2011/2012. Putem confirma că Zlatko Jovanovic și-a prelungit cu doi ani contractul. Este un baschetbalist care ne-a ajutat foarte mult în sezonul recent încheiat. Campionatul viitor vrem să fim și mai puternici, iar pentru aceasta avem nevoie de cei ce au dus greul în acest an”, a confirmat Leontin Demaio, președintele BC Timișoara.

Un alt jucător confirmat pentru sezonul viitor de oficialii clubului alb-violet este fundaşul Dragoş Andrei. Acesta se va afla la al treilea an consecutiv la Timişoara. La mijlocul acestei săptămâni BCT a anunţat prelungirea contractului antrenorul sârb Predrag Badnjarevic.

urmareste comentariile prin RSS

Este un comentariu la acest articol

  1. Timon says:

    Era si normal. Trebuie sa ne pastram nuclel de jucatori si aduse 2,3 intariri. Numai asa ne vom putea bate la vreo cupa si anul viitor.

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate