Articol scris in:

Timba vrea in prima liga

Baschetul timişorean se află în faţa unui moment de cotitură. BC Timba atacă la sfârşitul săptămânii promovarea în prima ligă. Prezenţi pentru al treilea an consecutiv în turneul de baraj, „urşii” nu concep să rateze accesul în Divizia A.

Timba este la două victorii distanţă de accesul în premieră în liga de elită a baschetului românesc. De vineri până duminică, formaţia timişoreană va lupta în turneul de promovare de la Arena de Baschet din Bucureşti alături de Steaua Bucureşti, Farul Constanţa şi CSU Galaţi.

Este cel mai important moment al sezonului pentru noi. Am avut un sezon aproape perfect cu 13 victorii şi două înfrângeri. Obiectivul clubului este promovarea în acest sezon şi cu două victorii în turneul de la Bucureşti acest lucru se poate realiza”, a anunţat preşedintele lui Timba, Sebastian Răducanu.

Timişorenii nu au nimerit chiar cel mai convenabil program la turneu urmând să debuteze în compania celui mai puternic şi experimentat adversar, Steaua, şi să încheie contra echipei care i-a învins în turneul semifinal, Farul. Ziua a doua aduce confruntarea cu gălăţenii, cei care le-au furat promovarea în sezonul trecut.

Va fi un turneu mai echilibrat decât cel de anul trecut. Toate echipele vor să promoveze. Eu cred că dacă ne facem jocul putem să învingem în toate meciurile, la fel de bine cum dacă nu suntem concentraţi putem fi bătuţi de toţi. Cu siguranţă nu vom intra în teren cu nasul pe sus”, a explicat antrenorul Bogdan Murărescu.

Oficialii lui Timba se bucură că întreaga competiţie din capitală va fi televizată de postul DigiSport, iar acest lucru este o garanţie a faptului că nu vor fi aranjamente ca în anii trecuţi. Timba joacă vineri, ora 20,15 cu Steaua, sâmbătă, ora 18,45 cu Galaţi şi duminică, ora 11 cu Farul.

urmareste comentariile prin RSS

Nu este nici un comentariu la acest articol

Spune-ti opinia!

* aceste campuri sunt necesare

Sport Vest Afla ce este nou in sportul timisorean!

O pagina de sport pentru vestul tarii. Fotbal| Handbal | Rugby | Baschet | Sportvest.info - Toate drepturile rezervate