Poli pierde acasa cu Odorhei


Politehnica Timișoara a înregistrat al doilea eșec pe teren propriu în actualul sezon, 25-28 în fața lui HC Odorhei. Studenții au făcut un pas înapoi în duelul pentru calificarea în play-off.

Istoria ultimilor ani nu s-a schimbat, Poli a pierdut în propriul fief duelul cu Odorheiul antrenat de timișoreanul Vlad Caba. Oaspeții și-au demonstrat încă odată superioritatea și au luat un avans de trei puncte în fața bănățenilor în clasament.

Odorheiul a fost echipa mai hotărâtă și cea care a dictat tempo-ul partidei din această seară. Poli nu a putut să țină pasul cu fosta vicecampioană și la jumătatea primei reprize era deja în spatele adversarei. Ecartul a crescut până la maxim 6 goluri pentru ca la cabine să se intre doar cu +5 pentru harghiteni: 16-11.

La reluare aspectul partidei s-a schimbat într-o oarecare măsură, Poli reușind încă din primele minute să reducă din handicap. Până în final însă Odorhei și-a apărat cu succes cele 3 goluri de pe tabelă, încheind în avantaj: 28-25. Este al cincilea esec pentru trupa lui Constantin Stefan, care ramane cu 12 puncte prima sub linia play-offului.

Pentru Irakli Chikovani meciul contra fostei sale echipe a foste cel mai bun făcut în tricoul alb-violeților. Internaționalul georgian a marcat 8 goluri, fiind principalul marcator al partidei. L-a urmat Mihalcea de la oaspeți cu 7 reușite. Celelalte jocuri ale lui Poli au fost opera lui Petkovic – 5, Santeiu – 5, Timofte – 4, Halcă – 2 și Mrakic – 1.


Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>