Victorie si contra Canadei cu 6 campioni in teren


Naționala de rugby a României și-a trecut în palmares încă un rezultat notabil, o victorie în fața Canadei în cel de-al doilea amical al toamnei. Stejarii, la care au evoluat și 6 rugbiști ai campioanei, s-au impus cu 21-20 în fața ocupantei locului 15 în topul IRB.

După ce a răpus puternica națională din Tonga în urmă cu o săptămână, România a reușit sâmbătă, pe stadionul Arcul de Triumf, un nou succes important. De data aceasta, Stejarii au învins reprezentativa Canadei, o altă națională aflată în Top 15 mondial. La fel ca în meciul contra tongalezilor și de această dată victoria tricolorilor s-a concretizat în ultimele secvențe grație unei penalități.

S-a încheiat 21-20 (12-7) cu 7 lovituri de pedeapsă reușite de Florin Vlaicu pentru România. În echipa antrenată de galezul Lynn Howells s-au aflat și 6 jucători ai campioanei RCM Timișoara. Cătălin Fercu, Vali Calafeteanu, Otar Turașvili și Stelian Burcea au început din primul minut meciul cu selecționata nord-americană, iar Dorin Lazăr și Vali Popârlan au intrat în teren din postura de rezerve.

Ultimul amical al toamnei pentru naționala României are loc sâmbătă, atunci când la București sosește selecționata Fiji, locul 12 în clasamentul IRB.


Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>