Peste 100 de copii din judeţul Timiş şi împrejurimi, cu vârste între 7 şi 14 ani, au parte de cea mai frumoasă vacanţă de vară. Timp de câteva zile se vor antrena după metodele clubului AC Milan pe stadionul Dan Păltinişanu iar cel mai talentat dintre ei va avea şansa de a prinde un loc în selecţia finală de la Milano.
Cea de-a patra ediţie Milan Junior Camp ajunge luni, 25 iunie, şi la Timişoara. Peste 100 de copii cu vârste între 7 şi 14 ani vor încerca să impresioneze juriul format din Cosmin Contra şi cei 6 antrenori ai clubului italian.
Poli Timișoara va începe sezonul viitorul cu o penalizare de șase puncte, după ce FIFA a solicitat astăzi Federației Române de Fotbal să pună în aplicare sancţiunea dictată de către Comisia de Disciplină a forului internaţional.
Poli are datorii în valoare de șapte milioane și jumătate de euro. Pentru prima oară de la încheierea sezonului competițional, Marian Iancu a făcut public raportul financiar al clubului. Aproape jumătate din sumă trebuie achitată pentru ca Poli să poată obțină licența pentru viitoarele sezoane în Liga I.
“Poli e o prioritate pentru Timişoara”, spune Nicolae Robu. Câştigătorul alegerilor la funcţia de primar al Timişoarei speră că într-o săptămână va recupera palmaresul echipei.
“Ce doresc este ca în timpul cel mai scurt să materalizăm promisiunea pe care Marian Iancu a făcut-o, că va transfera, când ies eu primar, palmaresul
AC Milan îşi caută viitoarele staruri la Timişoara. Marele club italian va organiza, în premieră în capitala Banatului, un Junior Camp în perioada 25-29 iunie, scopul fiind de a descoperi cei mai talentaţi copii cu vârste între 7 şi 14 ani.
Soarta lui Poli stă în mâinie autorităţilor. Câştigătorul alegerilor pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş promite că va readuce echipa de fotbal în elită. Titu Bojin s-a consultat deja cu mai mulţi oameni de fotbal din oraş, dar şi de la nivelul Federaţiei Române de fotbal, ca să afle posibilităţile prin care Poli poate face din nou performanţă.
Juniorii C ai Politehnicii și-au asigurat calificarea la turneul semifinal după primele două meciuri, nefiind nevoiți să mai aștepte încheierea fazei zonale pentru a sărăbători accederea în faza următoare. Elevii antrenați de Sorin Vlaicu s-au impus miercuri în fața gugulanilor de la CS Caransebeș.
Cinci jucători au plecat la Chiajna. Aşa cum vă anunţam ieri, Lepmets şi Rover Cârstea au semnat cu gruparea din Ilfov, iar lor li s-au alăturat astăzi brazilianul Rocha, dar şi timişorenii Belu şi Popovici. Cu toţii au semnat contracte cu echipa din Liga I, iar în zilele următoare sunt aşteptaţi să semneze şi alţi componenţi ai grupării bănăţene.
Echipa de juniori C a Politehnicii a debutat cu dreptul la turneul zonal al campionatului naţional. Alb-violeţii au câştigat primul meci, contra principalei rivale, Atletico Arad. Pe teren propriu, în faţa părinţilor care au susţinut financiar organizarea turneului, elevii lui Sorin Vlaicu s-au impus cu 3-1, după ce au fost conduşi cu 1-0.
Pe zi ce trece, Poli devine echipa nimănui. Clubul nu mai e condus de nimeni din Timişoara, după ce Gheorghe Chivorchian şi-a făcut bagajele şi a şters-o în tăcere spre Piatra Neamţ, unde va fi preşedintele Ceahlăului.
Nici jucătorii nu ştiu ce se va întâmpla cu ei. Şi-au luat rămas bun
În perioada 5 - 8 iunie, Timișoara găzduiește Turneul Zonal al juniorilor C. Meciurile din această fază a competiției se vor desfășura pe teren 1 din complexul Dan Păltinișanu. Deși centrul de copii și juniori al clubului Politehnica se confruntă cu probleme, organizatorii dau asigurări că totul este pregătit și le mulțumesc părinților care
Imediat după fluierul de final al partidei din Poli și Rimnicu Valcea, jucatorii au mers in fața Peluzei Sud pentru a le muțumi fanilor de susținerea necondiționată din acest sezon.
Golul marcat de Alex Popovici, in prelungirile partidei cu Rimnicu Vâlcea, a adus alb - violeților punctul de care aveau nevoie pentru a se
Poli a remizat in ultimul meci al sezonului, 2 - 2 pe teren propriu cu Rimnicu Valcea. Pe fondul unei atmosfere de resemnare a tribunei, alb - violetii au obtinut rezultatul de care aveau nevoie pentru a incheiat acest campionat pe primul loc. Golurile Timisoarei au fost marcate de Popovici care a reusit dubla. Pentru oaspeti au puncat Vătăjelu și Văduva.
Vali Velcea nu a luat o decizie cu privire la viitorul său la Poli. Principalul alb-violeţilor aşteaptă vacanţa, dar e hotărât într-o privinţă: „dacă se va continua în actualele condiţii, nu îmi văd viitorul aici”.
Tehnicianul bănăţenilor spune că sezonul 2011-2012 a reprezentat o provocare, mai ales că avea de luat o revanşă în faţa suporterilor
Poli poate încheia campionatul pe prima poziţie în cazul unei victorii în ultima etapă. Alb-violeţii primesc vizita lui CSM Râmnicu Vâlcea, echipă antrenată de fostul director tehnic al centrului de copii şi juniori al timişorenilor, Alin Artimon.
„Ne dorim cele trei puncte, ca să ne consolidăm primul loc. Chiar dacă nu mai avem ce face cu rezultatul
Sâmbătă, alb - violeții vor da ultima reprezentație din acest sezon, în fața propriilor fani. Din punct de vedere sportiv, Poli se află în ultima etapă exact pe locul pe care îl doream la începutul sezonului, fiind pe primul loc al seriei.
Dupa cinci ani la Poli, Gheorghe Chivorchian e decis sa plece de la Timisoara. Faptul ca pentru al doilea sezon competitional echipa nu va beneficia de rezultatele din teren l-a determinat pe presedintele alb-violetilor sa incline balanta in favoarea despartirii de club.
Nu se poate, sunt şi eu un om. Mi-am dorit tare mult