Biea boxeaza vineri in Hamburg


Flavius Biea este în fața celui de-al cincilea meci susținut la profesioniști. Fostul campion mondial al juniorilor va urca vineri în ring, în Hamburg, în compania bosniacului Adnan Zilic.

Neînvins la profesioniști, pugilistul timișorean se pregătește pentru o nouă dispută în ring. Vineri seara, Biea va încrucișa mănușile cu un boxer din Bosnia Herțegovina, Adnan Zilic, în cadrul unei gale ce va avea loc în Hamburg, orașul în care activează și clubul EC Boxing.

Meciul cu numărul cinci la profesioniști pentru Biea se va disputa pe durata a 6 reprize în limitele categoriei semimijlocii. ”Voi boxa cu bosniac, Adnan Zilic, care are 7 meciuri la profesioniști. Are 3 câștigate prin KO și 4 pierdute. Meciul se ține în Hamburg în cadrul unei gale în care cap de afiș este disputa dintre campionul Hamid Rahimi și Boris Barschow. Sunt 7 meciuri în program, iar al meu este al cincilea”, spune Flavius Biea.

Pentru pregătirea acestei partide timișoreanul transpiră din greu în Germania. Biea beneficiază de sfaturile unui vicecampion olimpic, Oktay Urkal fiind antrenorul sub comanda căruia se antrenează. ”Oktay Urkal va sta în colțul meu în timpul meciului, el este antrenorul cu care mă pregătesc aici în Germania la profesioniști. Tot aici, la clubul unde, se pregătește acum și Alexander Alexev care se va bate în 23 noiembrie pentru titlul mondial, deci avem un exemplu bun în sală”, spune timișoreanul de la Hamburg.


Spune-ti opinia!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>